ImportantLocal

LOCAL | Spitalul Judeţean a achiziţionat aparatură medicală de 2,5 milioane de lei

Act medical de calitate, cu aparatură performantă. Asta promite conducerea Spitalului Judeţean Botoşani, care a investit, în acest an, peste 2,5 milioane de lei în dotări cu aparatură medicală. Banii au venit, în cea mai mare parte, de la Ministerul Sănătăţii, spune managerul Corneliu Mihai.

“Conform listei de investiții și a filei de buget la data de astăzi toată aparatura este achiziționată. Mai avem câteva aparate pentru care trebuie să vină reprezentanții firmei să o pună în funcțiune. Până la sfârșitul anului toată aparatura va fi montată și în funcțiune, dacă vom îndeplini noi toate condițiile pentru montare. Majoritatea aparaturii va fi la blocul operator și cea mai scumpă, este vorba de un laparoscop, mai avem un ventilator la neonatologie și un aparat de terapie intensivă, mese pentru sălile de operație, ecograf performant la radiologie, dar și pentru secția de cardiologie am achiziționat aparatură. Fila de buget a fost de aproximativ 2,5 milioane de lei, din care 90% au fost fonduri de la Ministerul Sănătății iar diferența de la Consiliul Județean Botoșani. Toată documentația a fost transmisă la Ministerul Sănătății în vederea decontării efective a banilor”, a declarat Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean Mavromati.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page