ImportantLocal

LOCAL | Spitalul Judeţean a angajat deţinuţi pentru reparaţiile curente

Conducerea Spitalului Județean Mavromati a apelat la sprijinul deţinuţilor pentru a efectua lucrările de renovare şi igienizare care se impun pe anumite secţii.

O echipă de deţinuţi lucrează, contra cost, la Secţia de pediatrie, unde se fac o serie de reparaţii curente în Ambulatoriu, la Secția Pediatrie 1, la blocul alimentar și la spălătorie.Dr. Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Botoşani susşine că decizia de a apela la forță de muncă din Penitenciar a fost luată pentru că unitatea sanitară nu dispune încă de muncitori care să facă aceste lucrări.

“Comitetul Director a analizat în ședința din luna aprilie măsurile din planul de conformare anexat autorizației sanitare de funcționare și a ajuns la concluzia că timpul pentru ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor până la sfârșitul anului este foarte scurt motiv pentru care s-a încheiat un contract de prestări servicii cu Penitenciarul Botoșani având durata de 30 de zile, perioadă în care se vor efectua lucrări de reparații curente și igienizare în cadrul Secției Pediatrie. S-a făcut o analiză cost-beneficiu, varianta cu angajații spitalului este de 10 lei pe oră, cu deținuții este de 7 lei pe oră”, a precizat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Mai mult, acest tip de contract, la care şefii spitalului au mai apelat şi pentru reparaţii curente la secţia de Psihiatrie, aduce beneficii economice spitalului.

În plan mai sunt renovări la secţia de Obstretică şi Ginecologie, Secţia Boli Infecţioase şi Secţia NPI 2.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page