Local

LOCAL | Sindicatul Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani nemulțumit de discrepanţele majore între categorii de funcţionari publici şi chiar între angajaţi ai aceluiaşi Minister

Sindicatul Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani îşi exprimă nemulțumirea profundă faţă de modul defectuos, discriminant, de gestionare a politicii salarială din România, creând discrepanţe majore între categorii de funcţionari publici şi chiar între angajaţi ai aceluiaşi Minister:
– salarii foarte mici în sistemul de mediu şi diferenţe salariale foarte mari între diferite categorii de funcţionari publici;
– salarii diferite pe funcţii publice similare în cadrul aceleaşi instituţii;
– salarii diferite pe funcţii publice similare între instituţiile publice
– lipsa protecţiei juridice a funcţionarului public;
Salariaţii din cadrul APM Botoşani sunt consternaţi de proiectul de Ordonaţă de Urgenţă emis de guvernul Cioloş, prin care salariile nu sunt nici măcar îngheţate ci din contra diminuate.
Salariaţii îşi manifestă nemulţumirea faţă de blocarea în Camera Deputaţilor a proiectele legislative ce vizează alinierea salariilor în sistemul de mediu.
Numai prin acordarea unor venituri salariale decente personalului care activează în domeniul protecţiei mediului, nediscriminatorii față de cele din instituții publice similare, se poate asigura întărirea capacitații administrative a instituţiilor de mediu, atingerea obiectivelor asumate prin politicile naționale, se va stopa migrarea continuă și riscantă a personalului superior calificat din cadrul instituțiilor de mediu înspre sectorul privat.
Suntem marginalizați de un sistem public care nu ne sprijină și nu ne acordă în realitate importanța cuvenită activității pe care o desfășurăm. Ne considerăm îndreptățiți să demarăm lupta sindicală pentru alinierea salariilor în cadrul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page