LOCAL | “Sfântul Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al orașului, cinstit prin rugăciune, Sfinte Moaște și slujbe oficiate de IPS Mitropolit Teofan! FOTO!

Biserica “Sfântul Gheorghe” din Botoșani îşi cinstește ocrotitorul spiritual.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ieri seară a fost adusă la Biserica “Sf. Gheorghe” racla cu părticele din moaștele Sfinților Mina şi Marele Mucenic Gheorghe, de la Biserica Sfâîntul Spiridon din Botoşani.

Astăzi, curtea lăcaşului de cult a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

„Este ziua când sărbătorim patronul orașului, de aceea în intimitate de comunicare cu Dânsul, pentru oraș, pentru noi și familiile noastre, pentru copiii noștri este imperativ să ne rugăm. De aici vor izvorî puterile de a lupta, de a scoate ce e mai frumos din noi”, a declarat părintele protopop Lucian Leonte.

La slujbă au fost prezenţi Dan Nechifor, prefectul judeţului, Gheorghe Sorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, primarul Ovidiu Portariuc şi comandanţii Garnizoanei şi Penitenciarului Botoşani. 

”Deschidem astăzi, continuând o lăudabilă inițiativă luată cu peste un deceniu în urmă, o nouă ediție a Zilelor Orașului. Eveniment care, din obligația morală de a respecta Postul Paștelui se va rezuma acum doar la acest moment festiv continuând însă la începutul lunii mai cu o suită de manifestări în care tonusul optimist și voia bună să ajungă la cât mai mulți dintre locuitorii orașului”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Ca de obicei, de Hramul Bisericii, după slujbă au fost împărțite bucate tradiționale.

ÎPS Teofan i-a îndemnat pe credincioşi ca în Săptămâna Mare să acorde mai mult timp rugăciunii, iar de Sfintele Sărbători Pascale să nu uite să dăruiască din bucatele de sărbătoare şi semenilor nevoiaşi.

Programul religios dedicat hramului acestui sfânt lăcaș, ctitorie a doamnei Elena Rareș din anul 1551, mai cuprinde oficierea slujbei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți din Botoșani, duminică, de la ora 18:00.

Moaștele Sfinților Mina şi Mare Mucenic Gheorghe vor rămâne spre închinare până în Vinerea Mare, la ora 12.

hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (131) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (130) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (129) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (128) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (127) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (125) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (124) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (122) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (121) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (120) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (119) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (118) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (117) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (116) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (115) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (112) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (110) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (108) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (107) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (106) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (104) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (102) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (101) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (100) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (99) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (98) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (97) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (96) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (95) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (94) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (93) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (92) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (91) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (90) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (89) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (88) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (87) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (86) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (85) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (83) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (82) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (80) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (79) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (78) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (77) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (76) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (75) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (74) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (73) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (72) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (71) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (70) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (69) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (68) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (67) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (66) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (65) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (64) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (63) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (62) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (61) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (60) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (59) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (58) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (57) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (56) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (55) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (54) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (53) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (52) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (51) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (50) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (49) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (47) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (46) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (45) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (44) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (43) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (42) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (40) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (39) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (38) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (37) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (36) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (35) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (34) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (33) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (32) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (31) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (30) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (29) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (28) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (27) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (26) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (25) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (24) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (23) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (22) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (21) hram-biserica-sf gheorghe- teofan-ips-preoti (20)

One Response to LOCAL | “Sfântul Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al orașului, cinstit prin rugăciune, Sfinte Moaște și slujbe oficiate de IPS Mitropolit Teofan! FOTO!

  1. credinciosul says:

    gresit . gheorghe este ocrotitorul ortodocsilor nu si a altor culte .celelalte culte il recunosc ca ocrotitor spiritual numai pe D l ISUS care a murit pentru oameni si care a inviat dupa acceea.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close