LocalPolitic

LOCAL | Senatorul Corneliu Popescu: “Sperăm că vremea politicii făcută sub presiune, prin orice mijloace și la orice nivel a trecut”

Ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomentul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015.

Încă odată, Guvernul Ponta a dovedit că țăranul român, care supraviețuiește numai el știe cum, este discriminat, lăsat de izbeliște sau pur și simplu uitat, considerand ca e nefolositor atâta timp cât nu este adus la autorităti să ceară cu mana întinsa, să i se spună ”uite ce am făcut pentru tine, să ții cont la alegeri…”.

Sperăm că vremea politicii făcută sub presiune, prin orice mijloace și la orice nivel a trecut.

Se pare că, în opinia Guvernului anterior, seceta severă nu i-a afectat și pe cei care muncesc pământul doar pentru ei și nu pentru a comercializa din producția obținută de pe suprafețe mici de teren agricol. De fapt aceştia, care au fost mulţi în aceşti 25 de ani, au suferit cele mai oribile presiuni, sub toate formele, pt a-i obliga să vândă sau să arendeze.

S-au distrus astfel un numar însemnat de ferme mici şi mijlocii care ar fi salvat economia Romaniei şi nu ar fi fugarit peste 6 milioane de romani din ţară.

Prima condiție impusă de OUG nr.45/2015 este ca producătorii agricoli persoane fizice să dețină atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014. Ori, acest atestat nu este obligatoriu, se elibereaza la cerere. Prin urmare, această condiţie face un producator agricol eligibil pentru sprijin european dar neeligibil pentru ajutor intern.
Fac un apel către presa locală, să monitorizeze APIA Botoșani să nu creeze o stare de nesiguranță în rândul populației autohtone în ceea ce privește acordarea acestui ajutor, făcând precizarea că O.U.G. nr. 45/2015 a fost adoptată de către Senat și este transmisă către Camera Deputaților pentru dezbateri.

În Senat a fost adoptată cu amendamente, în sensul că atestatul de producător să fie valabil pâna la data plății ajutorului de stat iar termenul de depunere a cererii de acordare a ajutorului s-a decalat până la data de 10 decembrie 2015,

În acest moment există două posibilități. Prima ar fi ca deputații s-o adopte în regim de urgență cu aceleați modificări sau să elimine condiția prin care persoanele fizice sunt obligate să dețină atestat de producător, în acest fel rămânând doar două condiții: de a fi eligibil APIA și parte a procesului-verbal de constatare, anexa la ordonanță fiind corect întocmită.

A doua posibilitate ar fi ca, în regim de urgență, Guvernul să modifice ordonanța în sensul prezentat mai sus.
Precizez că noi ne-am făcut datoria și am adus la cunoștința atât a Guvernului cât și a ministrului agriculturii această situație.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page