ImportantPolitic

LOCAL | Șeful liberalilor botoșăneni despre Costică Macaleți: ,,Pe lângă dispreț am remarcat și o anumită lașitate”

Starea deplorabilă a unor drumuri din județul Botoșani a fost adusă din nou în discuție, vineri, în cadrul conferinței de presă a Partidului Național Liberal, prin vocea președintelui acestei formațiuni politice, Costel Șoptică. Recentul protest al șoferilor din această săptămână, care a întărit semnalele trase de deputatul PNL de-a lungul timpului, a avut toate motivele să fie tratat cu responsabilitate, pentru că spune Costel Șoptică, sunt drumuri pe care efectiv nu se poate circula. Și aici a trecut în revistă atitudinea autorităților vizavi de acest eveniment și primul vizat a fost președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, care a tratat cu o oarecare lașitate și cu dispreț semnalul vehement al oamenilor adunați în fața Prefecturii. ,,Pe lângă dispreț am remarcat și o anumită lașitate pentru că a ales să nu fie prezent și să discute cu protestatarii. Măcar în ceasul al 12 lea trebuia să discute cu aceștia, dar nu a făcut acest lucru pentru că nu a venit cu nicio soluție”, a spus deputatul Șoptică. Nici omul care a fost trimis să potolească spiritele între protestatari, din partea Consiliului Județean, Dorin Birta, nu a scăpat de criticile liberalilor. ,,Mă interesează mai puțin ca cetățean cine este dumnealui, cum erau pantalonii dumnealui când a venit în politică, într-un fel sau în altul ( aluzie la ce a spus Dorin Birta: N-am venit rupt în fund),  ci mă interesează maniera în care va rezolva aceste problematici legate de drumuri. Nu au precizat suma minimă necesară pentru lucrările de reparații și nu au făcut niciun fel de precizare de unde provin banii, Dacă dăm banii de la drumul de la Vorona și de la Prăjeni să plătim în partea asta, nu am rezolvat nimic”, a spus deputatul Costel Șoptică. Parlamentarul a mai spus că președintele Costică Macaleți nu a vrut să facă nimic pentru aceste drumuri, pentru că dacă ar fi vrut, în poziția sa, ar fi atras fonduri și atenție pentru repararea acelor drumuri aproape impracticabile.

Related Articles

One Comment

  1. Multumiti la PSD ca a facut Suceava -Botosani voi ati fost la putere si nu ati facut bun decat ati taiat pensiile si salariile …cu atat va puteti lauda….. rusine var fi…?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page