LOCAL | Şedinţă la Primăria Pomârla. Măsuri luate de autorități după confirmarea pestei porcine – FOTO&VIDEO

Prefectul judeţului, primarul comunei Pomârla, directorii DSVSA şi medicii veterinari din comună, şefii structurilor MAI, membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor şi membrii Unităţii Locale de Sprijin au participat astăzi la o şedinţă la Primăria comunei Pomârla.

Tema dezbaterii a reprezentat-o Pesta Porcină Africană, participanţii la discuţie exprimându-și sprijinul necondiționat faţă de administraţia locală pentru a se evita extinderea bolii pe teritoriul comunei sau extinderea în comunele limitrofe.

„Acum resursele financiare ar ajuta mai mult decât vorbele, însă trebuie să înțeleagă toată lumea că din astfel de întâlniri se desprind concluziile necesare în vederea luării celor mai bune măsuri. Trebuie să depunem toate eforturile în încercarea de a limita posibilitatea apariţiei vreunui alt focar aici în comună şi extinderea în altă unitate administrativ- teritorială. Oamenii trebuie să ştie şi să fie convinşi că vor fi despăgubiţi, Guvernul va plăti pentru fiecare animal sacrificat.  Important este să ne mobilizăm aşa cum trebuie şi să facem echipă în continuare”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Directorii DSVSA au solicitat primarului Dumitru Chelariu şi membrilor ULS să transmită oamenilor ca orice suspiciune de boală la suine să fie comunicată de urgenţă medicilor veterinari din comună. De asemenea, s-a pus accent pe dotarea cu materialele şi substanţele necesare dezinfectării şi manipulării animalelor suspicionate drept purtătoare a virusului.

În cadrul şedinţei s-a stabilit implicarea mai multor poliţişti şi jandarmi care să acţioneze la filtrele de dezinfectare aflate la toate ieşirile din comună şi care să monitorizeze transporturile. Accent s-a pus şi pe oprirea exploatării de lemn din pădurile din zonă, iar materialul lemnos deja tăiat să fie dezinfectat. Pentru ca oamenii să nu rămână fără lemn de foc, s-a avansat ideea de a se amplasa într-o zonă disponibilă tuturor material lemnos, de asemenea dezinfectat.

Între timp, cetăţenii din comună vor fi informaţi de medicii veterinari despre simptomele bolii, aceştia din urmă realizând în aceste zile un nou recensământ al suinelor aflate în exploataţii. Fiecare familie va semna pentru luare la cunoştinţă a obligaţiilor pe care le are în cazul apariţiei vreunui semn de boală şi va fi sprijinită pentru amplasarea la intrare pe proprietate de recipiente cu substanţă dezinfectantă.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close