Local

LOCAL | Secretarii primăriilor atenţionaţi de prefectul Dan Nechifor să respecte legislaţia din domeniu

Într-o primă întâlnire cu secretarii din judeţ, prefectul Dan Nechifor, alături de corpul juriştilor din Instituţia Prefectului, le-a reamintit acestora prevederile legale pe care trebuie să le respecte în activitatea desfăşurată la nivelul administraţiei locale. O serie de deficienţe constatate de Instituţia Prefectului de-a lungul timpului, a făcut necesară această instruire debutată, însă, sub semnul sărbătorilor primăverii.

După urările obişnuite pentru luna martie, reprezentantul Guvernului în teritoriu a atenţionat că nu întotdeauna este respectat termenul legal de trimitere a documentelor administrative către Prefectură, pentru efectuarea controlului şi obţinerea avizului de legalitate.

„Ţin să vă reamintesc, aşa cum precizează normele din domeniu, că, fără avizul de legalitate al Prefectului, hotărârile de consiliu şi dispoziţiile primarilor nu există, nu pot fi aplicate. Vă rog să ţineţi cont de termenele legale şi de faptul că dumneavoastră sunteţi garantul legalităţii în activitatea desfăşurată în primării.”, le-a transmis prefectul.

Întâlnirea cu cei peste 70 de secretari din judeţ a avut loc joi, 10 martie, în Sala Iorga a palatului administrativ, cadru în care specialiştii Prefecturii au detaliat deficienţele constatate în relaţia juridică dintre instituţii.

În acest context, a fost solicitată o atenţie sporită pentru redactarea actelor administrative, acestea trebuind să cuprindă temeiul legal explicit, documentaţia aferentă înregistrată oficial, notele de fundamentare şi toate anexele ce stau la baza fiecărei hotărâri de consiliu local.  Termenele şi condiţiile de convocare a şedinţelor de consiliu, ordinare, extraordinare, sau „de îndată”, comunicarea măsurilor de remediere a deficienţelor unor hotărâri, termenele de răspuns la petiţiile adresate de cetăţeni, dar şi obligaţia de a actualiza şi completa informaţiile publice de pe site-urile primăriilor au fost alte câteva aspecte semnalate.

Secretarii au fost înştiinţaţi şi asupra programului de control de fond ce va fi realizat în acest an de către juriştii Prefecturii, un număr de 13 administraţii locale, din municipii, oraşe şi comune, urmând să fie verificate pe probleme de legalitate în lunile iulie – august.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page