LOCAL | Se virează banii pentru subvenţia motorinei din agricultură. Vezi când!

Printr-o Hotărâre adoptată în această lună, Guvernul a alocat suma de 338,8 milioane de lei pentru plata ajutorului de stat, în anul 2016, pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Prin acordarea acestui sprijin se asigură continuarea plăţilor pentru susţinerea fermierilor.

Conform datelor centralizate de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi transmise către prefectul judeţului, la Botoşani sunt gestionate 272 de dosare prin care se solicită ajutorul financiar. Beneficiarii sunt, de regulă, societăţi comerciale cu activitate în domeniul agricol, iar numărul acestora a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani.

Pentru acest an, au intrat în vigoare mai multe noutăţi în acordarea sprijinului financiar pentru motorina utilizată în agricultură. Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme, dacă se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală. De subvenţia la motorină pot beneficia şi fermierii care au folosit utilaje închiriate, cu condiţia ca documentele sau facturile care atestă achiziţia combustibilului să fie pe numele beneficiarului care solicită subvenţia la motorină.

Conform procedurilor, dosarele se depun la APIA Botoşani, specialiştii de aici calculând lucrările agricole efectuate şi în funcţie de terenul declarat. Documentaţia se trimite la APIA centrală, care, ulterior, face plata prin Trezoreria statului.

Plăţile se efectuează în patru tranşe trimestriale, iar vestea bună pentru fermieri este că, începând cu 29 februarie se vor vira sumele aferente restanţei din trimestrul III al anului 2015 şi plata integrală pentru trimestrul IV. Pentru că Trezoreria Statului poate emite aproximativ 3000 de ordine de plată pe zi, întreaga operaţiune va dura cca. patru-cinci zile.

Cuantumul subvenţiei pentru un litru de motorină folosită în agricultură este de 1,7975 lei.

„Rugămintea mea către specialiştii de la APIA este să mediatizeze cât mai bine toate noutăţile apărute, să-i informeze pe cei direct implicaţi, astfel încât de schemele de ajutor să beneficieze cât mai mulţi botoşăneni.”, este solicitarea prefectului de Botoşani, Dan Nechifor.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close