Important

LOCAL | Se întâmplă la Botoșani! Taximetrist bătut și lăsat fără mașină de doi clienți

Miercuri, poliţiştii municipiului Botoşani au fost sesizaţi prin apel 112 de un bărbat de 36 de ani, taximetrist, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe strada Griviţa din municipiul Botoşani ar fi fost agresat de doi bărbaţi, care ulterior i-au sustras autoturismul.

Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că în seara de 13.03 a.c, bărbatul a fost direcţionat de către dispeceratul unităţii de taxi pentru a prelua o comandă pe strada Griviţa. Ajuns la locul solicitării, a observat că persoanele care au efectuat comanda se află în stare de ebrietate, iar la un moment dat le-a cerut acestora să coboare din vehicul. Având în vedere cele ante menţionate, cei doi au început să îl lovească pe taximetrist cu pumnii, între cei trei având loc o altercaţie. În timpul cât conducătorul auto a solicitat intervenţia organelor de poliţie, unul dintre agresori a sustras autovehiculul, pe care l-a condus pe o distanţă scurtă, ulterior abandonându-l.

În urma investigaţiilor efectuate de echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei au fost identificaţi doi bărbaţi de 39 şi 42 de ani, pe care persoana vătămată i-a recunoscut ca fiind persoanele care l-au agresat, aceştia fiind conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.

Pe parcursul verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de bărbatul de 39 de ani. Întrucât acesta a refuzat testarea alcoolscopică, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celor doi bărbaţi a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt în scop de folosinţă şi conducere sub influenţa alcoolului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

Facem precizarea că pe tot parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de legislaţia în vigoare precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page