LOCAL | Școala de vară pentru tineri cercetători filologi. Fețele ironiei în literatură și critică la Memorialul Ipotești – Centru Național de Studii „Mihai Eminescu”

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatura română și teoria literaturii), organizează, on-line, în perioada 29 iunie-3 iulie 2020, Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) „Fețele ironiei în literatură și critică”.

Deschiderea Școlii va avea loc luni, 29 iunie, la ora 14.00. Programul zilnic al Școlii de vară conține câte două blocuri de activități: programe (video) accesibile pe site-ul Memorialului Ipotești (între orele 10.00 și 13.00); program on-line desfășurat pe Skype (între orele 14.00 și 19.00).

Programele (video) accesibile pe site-ul Memorialului Ipotești includ: conferințe ținute în cadrul Colocviilor  de exegeză literară și al Zilelor Eminescu la Ipotești (Rodica Zafiu, Mihai Zamfir, Al Cistelecan, Radu Vancu, Bogdan Crețu); filme din arhiva Memorialului Ipotești; discuții de la întâlnirile „Poeți în dialog” și CreativLit (Ana Blandiana, Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Dan Sociu, Cosmin Perța); prezentări ale Memorialului Ipotești.

Programul desfășurat pe Skype cuprinde:

– conferințe ale profesorilor din centre universitare și academice din Cluj-Napoca (prof. univ. dr. Ioana Bican; cerc. dr. Ligia Tudurachi), Timișoara (prof. univ. dr. Otilia Hedeșan), Viena (lect. dr. hab Florin Oprescu), Roma (prof. univ. dr. Luisa Valmarin), Bălți (conf. univ. dr. hab. Maria Șleahtițchi), Suceava (prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu), urmate de discuții;

– ateliere, la care participă doctoranzi și masteranzi de la: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; Universitatea de Vest din Timișoara; Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava; Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți; Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir” din Chișinău.

În cadrul Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi) „Fețele ironiei în literatură și critică”, se va organiza (pe 3 iulie, la ora 14.00) ediția din iulie a întâlnirilor „Poeți în dialog”, la care este invitat poetul Andrei Doboș. Dialogul va fi moderat de Lucia Țurcanu.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close