ImportantLocal

LOCAL | Scandal într-o benzinărie. Agresorul a scos un cuțit și a început să amenințe angajații și un client

În seara zilei de duminică, 28 februarie a.c., angajaţii unei staţii de alimentare cu carburanţi din oraşul Săveni au solicitat telefonic intervenţia jandarmilor, pentru aplanarea unui conflict.

La sosirea echipajului de jandarmi, un bărbat aflat sub influenţa băuturilor alcoolice adresa injurii şi ameninţa personalul de serviciu şi pe un tânăr aflat în incinta staţiei cu acte de violenţă, încercând să îl lovească pe acesta din urmă.

Agresorul a fost imobilizat, iar unul dintre angajaţi le-a înmânat jandarmilor un cuţit care aparţinea acestuia.

Tot scandalul a început într-un bar din localitate, unde între agresor şi tânărul respectiv a avut loc un schimb de replici. Tânărul s-a îndreptat spre benzinărie pentru a se întâlni cu angajaţii pe care îi cunoştea şi l-a sunat pe agresor, cerându-i socoteală pentru injuriile pe care acesta i le-a adresat ceva mai devreme şi indicându-i locul unde se află.

Agresorul s-a deplasat la benzinărie, primul lucru pe care l-a făcut fiind să-l lovească cu capul în zona feţei, după care personalul de serviciu a intervenit şi l-a scos afară.

În acel moment, scandalagiul a scos un cuţit, de care însă a fost deposedat într-un moment de neatenţie de către personalul staţiei, care ulterior s-a retras în clădire până la sosirea jandarmilor.

Agresorul a refuzat să dea relaţii cu privire la cele întâmplate, iar oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,lovire şi alte violenţe” şi ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page