În perioada binecuvântată a Postului Mare, este prilej pentru noi de a medita mai adânc la starea sufletului, la condiţia de creştin şi răspunsul pe care îl dăm, zi de zi, la nemărginita dragoste şi bunătate cu care Dumnezeu ne înconjoară. Şi aceasta întrucât sentimentele care copleşesc sufletul în zilele acestea de rugăciune, cu slujbele speciale pe care Biserica le-a rânduit în timpul postului, sunt sentimente de profundă renunţare, de smerenie, de conştientizare a puterii pe care dragostea şi răbdarea o sădesc în firea noastră, atât de slăbită în aceste vremuri de încercări, de tulburări de tot felul.
De ce postim? De ce prin post reuşim să ne înălţăm mintea la Dumnezeu şi, astfel, să Îl putem primi în inimă? Pentru cine postim şi de ce Patimile Domnului nostru Iisus Hristos ne smeresc gândurile, iar dragostea cu care Mântuitorul a purtat neputinţele noastre ne umple de putere şi slăbiciunea zilei devine doar o umbră nesemnificativă? Postul nu are urmare imediată şi nu aduce cu sine iertarea păcatelor, ci este un mijloc de conştientizare a păcatului, a stării de păcătoşenie, dar, în acelaşi timp, trebuie să căutăm şi modelul, şi modul de îndreptare, iar acestea nu le găsim decât în Biserică. Păcatele se iartă doar după mărturia unei adânci păreri de rău, a mustrării de conştiinţă şi mai ales a hotărârii de a nu mai săvârşi păcatul, toate acestea în faţa preotului duhovnic şi după dezlegarea primită. Tocmai de aceea, Părinţii Bisericii învaţă că postul ne ajută şi ne aduce în starea premergătoare spovedaniei, care nu poate fi decât o stare de smerenie şi de plângere sinceră a păcatului. Postul nu este dat de Dumnezeu oamenilor ca o pedeapsă, ci, dimpotrivă, ca dar. Bunul Dumnezeu ştie că avem nevoie şi de perioade în care să mâncăm mai puţin, mai puţin gras, să consumăm multe legume şi fructe, pentru că astfel ajungem la o supraîncărcare a trupului, la o oboseală care îl va slăbi, şi în viitor îl va răpune. Chiar medicii au scris mii de pagini despre beneficiile postului pentru trup. Trebuie să avem un echilibru în viaţă şi să evităm exagerările de orice fel. Pe parcursul celor şapte săptămâni de post, credinciosul posteşte pentru a primi ceva de la Dumnezeu pentru el însuşi sau pentru altul (biruinţă asupra unei rele deprinderi, ajutor în viaţa de zi cu zi). Căci, dacă cerem ceva de la Dumnezeu fără să jertfim şi noi ceva, rugăciunile nu ne sunt ascultate. La sfârşitul Postului, credinciosul culege roadele lui, care sunt: „curăţia rugăciunii, luminarea sufletului, paza minţii, înmuierea învârtoşării, uşa străpungerii, călăuza spre nepătimire, iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului”. Ne mărturisim şi suntem iertaţi, apoi ne împărtăşim din bucuria Învierii lui Hristos şi în inimile noastre. Căci numai acolo unde există iertare există şi bucurie tainică, şi comuniune cu semenii în Hristos.
sursa : facebook parohia Izvorul Tamaduirii
