LOCAL | Sancțiuni aplicate de jandarmi în piețe agro-alimentare

În urma acțiunilor executate la sfârșitul săptămânii trecute pe linia respectării normelor legale privind actele de comerț și ordinea publică în piețele agro-alimentare din Botoșani, Dorohoi, Darabani și Dragalina, jandarmii au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 11000 de lei.

Pe lângă alte produse, au fost ridicate în vederea confiscării 212 pachete de țigări de proveniență extracomunitară și au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de contrabandă.

Întreaga cantitate de țigări va fi predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor.

În conformitate cu prevederile Codului Vamal, transportul, deținerea sau vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close