Importantsocial

LOCAL | România a trecut de la caniculă, la răcoare. Medicii trag un semnal de alarmă

România a trecut, peste noapte, de la caniculă, la răcoare. Temperaturile au scăzut brusc iar vremea a devenit instabilă. În nord-estul ţării, ploile au dat semnalul că a venit toamna, iar oamenii au înlocuit pălăriile de soare cu umbrelele. Medicii trag un semnal de alarmă. Schimbările bruşte de temperatură sunt un stres în plus pentru organism, care devine mai vulnerabil.

Peste tot în ţară, temperaturile au scăzut şi cu 10 grade Celsius de la o zi la alta. În timp ce ieri, marţi, miezul Moldovei se topea ca într-o zi de vară, azi peisajul a fost unul de toamnă.

Schimbările bruşte temperatură produc o creştere a numărului de viroze respiratorii, laringite şi otite, spun medicii. Pot fi chiar periculoase în cazul persoanelor cu boli cronice şi celor care au probleme cu inima sau cu tensiunea.

Prof. Dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi: Modificarea bruscă de temperatură înseamnă un efort la care trebuie să se adapteze şi pot suferi o serie de acutizări ale bolii de bază sau se prezintă în urgenţă pentru acuze care apar relaţionate la aceste forţe de adaptare: creşteri tensionare, cefalee, dureri toracice.

Vremea s-a schimbat şi în Bucureşti. De la 34 de grade, azi au fost în jur de 25. Meteorologii au emis avertizări de ploi până diseară la munte, în sudul și sud-estul Transilvaniei, în nordul Olteniei şi Munteniei. De vineri, se va încălzi din nou.

Sursa: https://observator.tv/

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page