Local

LOCAL | Primele măsuri pentru acordarea tichetelor sociale destinate copiilor de grădiniţă

Primele instruiri privind procedura de acordare a tichetelor sociale pentru copii de grădiniţă provenind din familii defavorizate, vor avea loc la Instituţia Prefectului în luna februarie.  Primarii din judeţ, precum şi directorii grădiniţelor vor fi convocaţi în data de 11, la câte o sesiune de diseminare a prevederilor normative aprobate de curând de Guvern. Conform acestora, serviciile sociale ale primăriilor şi educatorii din şcoli şi grădiniţe vor avea principalele atribuţii în acordarea stimulentului financiar sub forma tichetului social. Dosarele şi anchetele sociale vor fi realizate la nivelul primăriilor, iar educatorii vor trebui să completeze formularele de prezenţă ale micuţilor.

Din primele estimări reiese că la Botoşani vor beneficia peste 1000 de copii de bonurile de valoare cu care se vor putea cumpăra alimente, produse de igienă, haine şi rechizite. Cifrele exacte vor putea fi cunoscute, însă,  după centralizarea datelor existente la nivelul fiecărei primării.

Conform informaţiilor provenite de la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială , doar în municipiul Botoşani sunt peste 400 de copii, cu vârsta în 3 şi 6 ani, ce provin din familii cu venituri mici. Dintre aceştia, câteva zeci nu frecventează deloc grădiniţa.

„Fondurile din care se vor finanţa tichetele sociale vor proveni de la Guvern, iar acordarea efectivă a tichetelor se va face de către primării. Însă prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă va fi strict necesară. Este un proiect derulat de către Guvernul României, cu sprijinul Asociaţiei Ovidiu Ro.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.

Potrivit normelor de aplicare aprobate prin hotărârea de Guvern din 19 ianuarie, tichetul social va fi în valoare de 50 de lei, iar plafonul de venit până la care se va acorda ajutorul financiar este de 284 de lei pe membru de familie, cuantum ce nu include alte ajutoare sociale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page