Important

LOCAL | Primarul unui comune din județul Botoșani ar fi fost declarat decedat, în acte, ca să scape de un dosar penal

Primarul unui comune din județul Botoșani ar fi fost declarat decedat, în acte, ca să scape de un dosar penal. Edilul era anchetat de procurori, după ce ar fi concediat o angajată, în mod abuziv.

Deşi este viu şi nevătămat, primarul comunei Cristeşti, Lucian Borfotină (PSD) a fost declarat decedat într-o comunicare oficială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, semnată chiar de către prim procurorul Dorina Dragomir.

El era cercetat penal alături de secretarul comunei Cristeşti, Bogdan Peţenchea, într-un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu, mai multe abuzuri şi falsuri. Cei doi au fost reclamaţi de o fostă angajată a primăriei, care fusese concediată.

Reclamanta a observat că, după doi ani și mai multe plângeri civile şi penale, nu s-au făcut mulţi paşi procedurali în anchetă, astfel că a contestat modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală.

Judecătorul i-a dat dreptate, constatând că singurele acte procedurale au fost audierea primarului şi secretarului din Cristeşti, fără administrarea altor probe. Acesta a solicitat lămuriri asupra dosarului instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani.

„Vă facem cunoscut că în dosarul penal nr, 4338/P/2017, având ca obiect plângerea penală formulată de B. Elena , s-a dispus la data de 30.09.2019 clasarea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 298 Cod Penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului”, a comunicat Parchetul.

Sursa: https://www.digifm.ro

Related Articles

One Comment

  1. Mortul este vinovat, dupa procurorii nostri…. Oameni buni, nu ati inteles? Nu a existat nici o plangere impotriva fostului primar care a murit in mai 2017! Plangerea a fost depusa in august 2017!urmarirea penala s_a dispus in septembrie 2017Cum a fost extinsa cercetarea asupra unui mort a carui nume nici macar nu a fost mentionat? PARTIDUL E IN TOT SI IN TOATE, ca sa l scape pe actualul…. A gasit mortul, saracul, dumnezeu sa_odihneasca…. Cea mai convenabila solutie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page