ImportantLocal

LOCAL | Primarul cere demisia şefului poliţiei Locale, Ioan Onuţu!

Primarul Municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, aşteaptă demisia lui Ioan Onuţu, șeful Poliției Locale. Nemulţumit de managementul instituţiei, dar şi în urma unor reclamaţii din partea cetăţenilor, edilul municipiului i-a cerut directorului Poliţiei Locale să renunţe la funcţia pe care o ocupă de câţiva ani buni. Primarul Ovidiu Portariuc susţine că Onuțu nu a dus la îndeplinire toate sarcinile care i-au fost trasate.
“În urma audiențelor avute în ultima perioadă și a plângerilor din partea cetățenilor și a constatărilor noastre i-am solicitat în urmă cu câteva zile demisia domnului Onuțu. Aștept în aceste zile decizia domniei sale. Sunt motive suficiente care arată un management defectuos în cadrul acestei structuri și trebuie să intervenim. E vorba de multiple aspecte, depozite de deșeuri necontrolate și nesesizate la timp de Poliția Locală, vandalizarea mobilierului urban și a copacilor, modul cum se gestionează anumite zone ale orașului din punct de vedere al siguranței cetățenilor și nemulțumirile vizavi de această activitate, vizibilitatea lor, și faptul că în urma a numeroase dispoziții trasate nu s-au executat întocmai, așa cum au fost transmise”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Portariuc a mai precizat că în situația în care Onuțu pleacă de la conducerea Poliției Locale, instituția va fi condusă de un director interimar, care va fi numit din interior.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page