LOCAL | Primarul Cătălin Flutur, după ce a fost achitat: ,,Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva! Nici măcar celor care, cu bună știință m-au obligat să trec prin acest calvar”

Magistrații Curții de Apel Suceava au respins apelul făcut de procurorii DNA în dosarul în care erau judecați primarul Cătălin Flutur și alți patru angajați ai Primăriei Botoșani.

După mai multe amânări, în cursul zilei de miercuri, Curtea de Apel Suceava a dat verdictul în procesul pe care îl avea primarul Cătălin Flutur.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 51 din 19.04.2019 a Tribunalului Botoşani. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ședință publică, azi 26.02.2020”, se precizează pe site-ul Curții de Apel Suceava.

,,Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva! Nici măcar celor care, cu bună știință, m-au obligat să trec prin acest calvar timp de șapte ani prin plângerile absolut nejustificate înaintate DNA-ului, înflorite ingenios cu minciuni și speculații lipsite de orice logică și de orice bază reală.
Am declarat încă din momentul anchetei că am deplină încredere în justiție și că îmi doresc trimiterea în judecată tocmai pentru a-mi putea demonstra astfel nevinovăția și a putea pune punct campaniei de denigrare publică declanșată împotriva mea de PSD și nu numai.
Sunt convins că hotărârea firească, normală, pronunțată ieri a produs multă amărăciune anumitor personaje din Botoșani, care visau să scape de primarul și politicianul Cătălin Flutur, fie și printr-o nedreptate strigătoare la cer, pentru a-și elibera ei drumul spre împlinirea unor visuri de mărire.
Oameni buni, să știi că ești nevinovat, că nu ai făcut absolut nimic nelegal, că ai făcut doar ceea ce este corect, bine, menit să dezvolte orașul, că ți-ai făcut datoria față de Botoșani și botoșăneni în calitate de primar și, în ciuda tuturor acestor lucruri, să fii anchetat, supus perchezițiilor, chemat de procurori și asaltat cu întrebări, nu este deloc ușor. Dimpotrivă! Trebuie să fii tare pentru a trece prin așa ceva ani la rând.
Alături de mine, alți colaboratori de încredere din primărie, care au pus umărul împreună cu mine pentru dezvoltarea orașului, au fost târâți în aceeași poveste, fiindu-le distrusă în mod nemeritat viața în tot acest interval.
Știam că va veni și acest moment al adevărului! La fel cum știam că nimeni niciodată nu îmi va putea da înapoi acești șapte ani de chin, de stres, de afectare nemeritată a imaginii publice, a încrederii pe care oamenii din jurul tău o au în tine. Este cumplit!
Știu cine sunt cei care au orchestrat toată aceste poveste, dramatică pentru toți cei implicați (chiar dacă nevinovați, așa cum s-a dovedit), la fel cum știu cine a lansat o sumedenie de plângeri penale gratuite, neîntemeiate, la adresa mea într-o anume perioadă. Toate au fost clasate, iar procesul îndelungat referitor la mall s-a încheiat, iată, printr-o achitare. Nu putea fi altfel! Artizanilor acestei campanii mizerabile nu le doresc decât multă sănătate și să nu aibă parte niciodată de așa ceva.
Campania a fost declanșată într-un moment în care ne-prietenii mei au constatat prin sondaje că gradul de încredere al botoșănenilor în primarul lor, Cătălin Flutur, atinsese un punct de maxim. Au găsit modalitatea – mârșavă! – de a zdruncina această încredere și, în parte, cel puțin pentru o vreme, din păcate, au reușit. A sosit însă momentul în care le pot spune botoșănenilor și le pot mulțumi pentru asta: Nu v-ați înșelat având încredere în Cătălin Flutur! S-au înșelat tocmai cei care au crezut că vor putea, printr-o campanie odioasă, să vă păcălească pe voi și să vă facă să credeți că primarul vostru este altfel decât l-ați perceput voi înșivă de-a lungul timpului!
Nu pot așadar decât să vă mulțumesc pentru încrederea pe care ați avut-o și o aveți în mine și să vă asigur că nu vă voi înșela această încredere și nu vă voi dezamăgi!
Voi continua să fac pentru botoșănenii mei și pentru municipiul nostru tot ceea ce trebuie făcut pentru a ne dezvolta într-un ritm accelerat, pentru a le fi cât mai bine oamenilor de aici, pentru a spori renumele Botoșaniului!”, a scris primarul Cătălin Flutur pe pagina sa de facebook.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close