Important

LOCAL | Prima ediție a Memorialului „Ghiorghi Rotaru”, la Sala Polivalentă din Dorohoi

Pe 18-19 ianuarie, în SALA POLIVALENTA a orașului Dorohoi, SC NORDIC ROMAR și ACS INTER Dorohoi organizează prima ediție a Memorialului „Ghiorghi Rotaru”. Acestui prieten al sportului, care a contribuit din plin la dezvoltarea fotbalului dorohoian, dar și județean, îi va fi dedicat acest turneu de fotbal, sport pe care Ghiorghi Rotaru l-a îmbrățișat până în ultima clipă.

La turneu vor participa echipele de juniori si seniori ai FC INTER DOROHOI alături de alte 6 echipe din Darabani, Șendriceni, Mileanca, Suceava și Pomârla.

Programul meciurilor:

– Sâmbătă, 18 ianuarie de la ora 09:30 va avea loc festivitatea de deschidere și meciurile din cele două grupe
– Duminică, 19 ianuarie de la ora 10:00 vor începe semifinalele și cele două finale, mică și mare.

Se vor acorda premii, diplome și cupe, trofee de participare, trofeul „cel mai bun jucator”, „cel mai bun portar” și „golgheterul competiției”.

13 ianuarie 2019 a reprezentat o zi tristă pentru întrega familie NORDIC ROMAR & INTER DOROHOI, dar și pentru întreg fotbalul județean. Unul dintre cei mai mari investitori din orașul Dorohoi, Ghiorghi Rotaru s-a stins la numai 68 de ani, rămânând în urma sa atât mari realizări economice cât și rezultate sportive deosebite pentru fotbalul Dorohoian.

La un an distanță de la acest tragic eveniment, NORDIC ROMAR & INTER DOROHOI îi aduce lui Ghiorghi Rotaru un omagiu și, pentru a-i păstra memoria vie, va organiza prima ediție a Memorialului „Ghiorghi Rotaru”.

„Această competiție, ce se va desfășura la Sala Polivalentă din Dorohoi, se dorește a fi un regal fotbalistic, care să cinstească munca și amintirea lui Ghiorghi Rotaru. Ne dorim un eveniment deosebit  si speram ca lumea sa isi aduca aminte, macar pentru o zi, de Ghiorghi Rotaru. Vă așteptăm cu drag.”, a declarat Marius Rotaru.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page