Important

LOCAL | Preot nou la Călărași, investit în ziua hramului bisericii. ,,Are conștiință, dorință și putere de a sluji cum se cuvine”

Este sărbătoare mare astăzi în comuna Căîlărași, din județul Botoșani. Comunitatea are dublu motiv de bucurie pentru că, într-un cadru duhovnicesc de excepție, sub pecetea sărbătorii Sfintei Treimi, va fi investit noul preot care va avea în grijă sufletele credincioșilor din această zonă. Tristețea care s-a lăsat după plecarea preotului Ioan Pădurariu, parohul care a slujit 16 ani  în altarul Bisericii ,, Sfânta Treime” din Călărași, se transformă astăzi, la sărbătoarea hramului, într-o mare bucurie. Noul nostru păstor de suflete este preotul  Călin Mardar, în vârstă de 36 de ani, care vine din parohia Timuș, Comuna Avrămeni, Protopopiatul Săveni. Este ieșean, de aceea a căutat o parohie mai aproape de Iași. Are experiență de 5 ani în preoție și este foarte documentat și serios. Are frică de Dumnezeu și combină în mod excelent socializarea, bunătatea și autoritatea. Este tată a 3 copii, Teodora, Rafael și Maria. Cea mai mică botezată săptămâna trecută. Preotul Constantin Macuc, protopopul de Săveni, sub ascultarea căruia părintele Călin a lucrat o vreme ca secretar, consideră că noul paroh va fi pentru călărășeni un vector de credință autentică și un OM pe care se pot baza la nevoie.

,,Voce puternică și frumoasă. A slujit și pe postul de secretar al Protopopiatului Săveni timp de 5 ani. Părintele se va implica cu simț de răspundere în pastorația credincioșilor. Toți cei care iubesc Biserica vor fi mulțumiți de noul păstor sufletesc pentru că are conștiință și dorință și putere de a sluji cum se cuvine turma cuvântătoare a lui Hristos.. Cei care îl vor cunoaște vor fi mulțumiți de el. A fost un câștig și pentru Protopopiatul Săveni, dar cum am spus, el de la început a vrut să fie mai aproape de ai săi”, a declarat părintele Constantin Macuc, protopopul de Săveni.

Sursa foto: pagina de  facebook a Bisericii ,,Sfânta Treime” Călărași

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page