EducatieImportantLocal

LOCAL | Preot conf. univ. dr. Constantin Necula, despre ora de religie în școli: “Biserica a reacționat pentru că nu mai acceptă să fie martoră mută a uciderii din culpă a sufletului poporului român!”

Sute de creștini-ortodocși au participat, luni seară, la Conferința “Pe cine deranjează religia în școli?” organizată de Protopopiatul Botoșani împreună cu ATOR Botoșani.

Preoți, profesori, elevi, oameni de toate vârstele, au umplut la refuz sala Casei Sindicatelor și au asistat mai bine de 3 ore la o captivantă lecție de moralitate ortodoxă susținută de către părintele conf. univ. dr. Constantin Necula, care a tratat cel mai recent subiect legat de religie.

 “Oare e nevoie să dovedim tot timpul celorlalți profesori din cancelarie că avem și noi creier? Ne cred niște primate coborâte din copac direct pe Cruce? Cum ne-am asuma Crucea dacă nu am trăi-o și nu am gândi-o? Eu mă întreb și acum dacă tot ceea ce învățăm la biologie la matematică, la chimie, pe bune e așa? Că schimbă din doi în doi ani cercetătorii adevărurile. Sunt convins că, dacă am testa copiii dacă vor să facă orice altă materie, nu am avea același rezultat la final!”, a spus preotul Constantin Necula.

conferinta- religie-scoli- necula.5

Părintele Necula a subliniat că, de fapt, necesitatea exprimării acordului părinților sau elevilor în scris, în legătură cu ora de religie în școli, a fost un fel de referendum.

“Mai întâi a fost atacul la manualul de istorie și așa a ajuns săraca Andreea Esca în manualul de istorie, așa a fost mai important locul în care a căzut de pe cal nu știu ce guvernator, raportat la locul în care a bătut Ștefan Cel Mare câte un turc, 100.000, 200.000, 300.000 de turci… Atacul de atunci la manualul de istorie a fost doar pretextul pentru a se ataca următorul manual  care era manualul de religie. Dacă pentru istorie se pare că au lăsat-o mai moale, pentru ora de religie încăpățânarea a fost foarte susținută și una dintre marile lor probleme a ajuns icoana în clasă. Țineți minte câtă caterincă guvernamentalo-ONG-istică s-a făcut în România pe seama icoanei în școală? S-a făcut atunci, cu ajutorul unei fundații, o cercetare în câteva județe din țară: Buzău, Harghita, Covasna și Mureș. S-au dus exact în miezul” ortodoxiei românești, să întrebe copiii dacă vor icoane în clase. Șocul a fost total: până și aceștia voiau icoanele în clase! Atunci au făcut cercetarea cu banii fundației, acum nu au mai avut bani și au cerut bani de la stat. Ce am făcut noi nu a fost decât testarea vigilenței noastre la momentul acesta. Să ne execute cât vor ei, dar să nu mai dea în credincioșii și în copiii credincioșilor noștri!” a mai spus părintele profesor.

Conferențiarul a exemplificat, în discursul său, cu diverse situații, inclusiv ale unor cadre didactice care predau religia și care s-au simțit umilite de colegi în perioada în care s-a pus problema scoaterii orei de religie din programa școlară.

“Noi, preoții, am învățat să nu mai stăm cu spatele la școală și să înțelegem că dacă preotul paroh nu calcă în școală, vrednic este de caterisire! Că el este principalul sprijinitor al profesorilor de religie la orele din școală. Sper că am înțeles că este strict interzis să transformăm ora de religie în matematică aplicată și fizică cuantică. A preda religie înseamnă a face exerciții de sinceritate și de iubire cu elevii tăi. Sper că s-au trezit toate nivelele religiei la realitate! Sper că am schimbat de boala numită fundamentalită cronică în care pururea dracul stă lângă fiecare catedră și fiecare bancăscoate mitraliera la orice bomboană cu lapte și spânzură orice copil care se uită pe geam când răsare soarele dimineața și e numai vreme bună de scăldat. Doar nu o să-l ucidem pe Creangă din fiecare copil ca să aibă dreptate pestaloții. Deci este momentul să ne revenim și să ne aducem aminte că ora de religie nu este altceva decât un exercițiu de admirație a lui Dumnezeu, oglindit în fiecare chip de copil. Că nu avem dreptul sub nici o formă, nici ca profesor, nici ca inspector, nici ca miniștri, ca nimic din lumea asta să-L arestăm pe Hristos din sufletul copilului și să îl ducem iarăși, să fie judecat! Copiii au dreptul la un Dumnezeu viu, limpede, ca un licurici care să le lumineze sufletul, nu să le înspăimânte conștiința.” a adăugat pr. Constantin Necula.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula este cadru didactic la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu. Autor a peste 50 de volume, Constantin Necula este unul din cei ”ascultați” preoți ortodocși, cu peste 300 de conferinţe, pe diverse teme şi în diverse spaţii culturale şi religioase.

 “Biserica a reacționat pentru că nu mai acceptă să fie martoră mută a uciderii din culpă a sufletului poporului român! N-are nicio treabă cu cât predați, oricum se golesc satele că mor bătrânii și o să rămânem preoți peste cruci! Grijă mare, nu ni se rupe sufletul de buzunarele noastre… uneori nici nu le avem! Nu de coțcăria de acum aveam nevoie! E nevoie ca poporul român să își redobândească verticalitatea și limitele între care poate să își respire identitatea națională! Acesta a fost mesajul real al bisericii! Se tem de religie, se tem de biserică toți cei ce se tem de ceea ce este în liturghie! Suntem peste 90% de creștini în România care a refuzat ca Hristos să fie umilit! Trebuie să învățăm din asta să apropiem oamenii și să îi cinstim pentru partea lor de muncă, unde Dumnezeu i-a trimis să lucreze! Nu e nicio biruință împotriva nimănui! E un moment de cotitură fundamentală, în care s-au repornit motoarele bisericii!” a încheiat părintele.

În a doua jumătate a conferinței, părintele conferențiar doctor Constantin Necula a răspuns întrebărilor din sală.

conferinta- religie-scoli- necula conferinta- religie-scoli- necula.2 conferinta- religie-scoli- necula.1

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page