ImportantLocal

LOCAL | Premii obţinute de elevii din judeţul Botoșani la etapa naţională a Concursului „Made for Europe”, ediţia 2018

Înperioada 11-15 aprilie 2018, s-a desfășurat etapa naţională a Concursului naţional de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene „Made for Europe”, la Constanţa, la care au participat cinci elevi din judeţul Botoșani.

Concursul naţional „Made for Europe”, aflat la ediţia a XII-a, este cuprins în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în anul școlar 2017-2018 și este organizat în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

După vizitarea expoziţiei, membrii Comisiei naţionale de concurs au evaluat produsele finale, în sesiune publică, având în vedere: relevanţa educaţională a produsului proiectului pentru unitatea de învăţământ, transferabilitatea produsului, caracterul practic (utilitatea produsului educaţional), caracterul valorizator al produsului final și calitatea prezentării produsului educațional.

 

Premiile obţinute de elevii din judeţul Botoșani la  etapa naţională a Concursului „Made for Europe”, ediţia 2018, sunt:

Premiul I:

  • Pughiuc Alexia-Janice, clasa a VIII-a, ȘcoalaGimnazială nr. 7 Botoșani; CD – Portofoliu “Tehnici de lecturăutilizabileînactivităţilecucopiii care nu citesc”, proiecteTwinning;

Menţiuni:

  • Moldovanu Tudor, clasa a VIII-a, ȘcoalaGimnazialănr. 7 Botoșani;videoclip “We are friends!”, proiect eTwinning;
  • Ţifrea Luca Stelian, clasaa V-a, ȘcoalaGimnazialănr. 17 Botoșani; Twinspace“The Magic Crew”, proiect eTwinning;
  • Antochi Iulia-Maria, clasa a XI-a, ColegiulNaţional “GrigoreGhica” Dorohoi; “SOS – sick or sound” –broșurăfinală, proiect Erasmus+, KA2.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page