Important

LOCAL | Prefectul județului Botoșani este recunoscător pentru succesul desfășurării Zilei Veteranilor

Ziua Veteranilor de Război, căreia Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani, Garnizoana Botoşani şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război- Filiala Botoşani i-au dedicat un eveniment aparte, a reprezentat un moment în care botoşănenii au avut ocazia să-i cunoască pe veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial.

Chiar dacă sunt în vârstă, veteranii botoşăneni, zece la număr, precum şi văduva unui veteran de război, şi-au făcut timp să ajungă la întâlnirea cu trecutul lor şi să primească omagiile unui întreg judeţ. Pentru acest efort şi pentru că sunt eroii noştri, organizatorii le mulţumesc respectuos.
Un moment extraordinar a creat actorul Cezar Amitroaie de la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani care, prin declamarea poeziei „Se duc veteranii”, scrisă de col. (r) Gheorghe Lăcătuşu, el însuşi veteran de război, a impresionat întreaga audienţă. Îi mulţumim pentru emoţie şi profesionalism.
Apreciem şi suntem recunoscători tuturor elevilor unităţilor de învăţământ care şi-au pus pe cele 464 de hârtii tricolore bucăţele de suflet cu care şi-au exprimat admiraţia şi recunoştinţa faţă de cei 464 de veterani în viaţă din întreg judeţul. Mulţumim Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru coordonarea acestui aspect al evenimentului. În egală măsură, mulţumim Primăriei Curteşti pentru că a dat curs propunerii noastre, adolescenţii din Ansamblul Folcloric „Flori de măr” devenind astfel „vocile” elevilor prin citirea mesajelor, dar şi prin suportul acordat veteranilor.
Mulţumiri aducem şi elevilor de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, de asemenea botoşăneni, care au onorat invitaţia Instituţiei Prefectului de a fi prezenţi la eveniment şi de a adresa propriul mesaj veteranilor de război.
Alături în organizarea acţiunii ne-au stat structurile botoşănene ale Ministerului Afacerilor Interne, municipalitatea şi Poliţia Locală, precum şi Şcoala Populară de Arte „George Enescu” care ne-au sprijinit în buna desfăşurare a evenimentului, iar contribuţia lor este apreciată la justa valoare.
Înălţătoare a fost şi slujba religioasă dedicată eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, oficiată de preotul militar Ştefan Grădinaru şi de preotul Sebastian Grădinaru, de la Capela Militară.

Tuturor celor care au fost implicaţi în organizarea şi desfăşurarea ceremoniilor dedicate veteranilor de război, Instituţia Prefectului le mulţumeşte şi îi asigură de întreaga consideraţie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page