Importantsocial

LOCAL | Polițiștii locali au ochit panourile publicitare amplasate de afaceriștii orașului – FOTO

De la începutul anului, conform prevederilor art. 8 lit. c din Legea nr. 155/2010, polițiștii
locali din cadrul Biroului disciplina în construcții au desfășurat activități cu privire la identificarea
deținătorilor unor panouri publicitare amplasate ilegal pe terenuri aparținând domeniului public al municipiului Botoșani.
În acest sens, au fost identificați cinci agenți economici care au amplasat un număr de 34
panouri publicitare cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și
autorizarea mijloacelor de publicitate și ale H.C.L. nr. 177/2018 (zone supuse controlului str.
Calea Națională, str. Cuza Vodă, str. Marchian, Bulevard M. Eminescu, Bulevard G. Enescu).
Într-o primă etapă s-a procedat la somarea acestora în vederea dezafectării panourilor ilegal
amplasate, la termenul limită constatându-se că doar un număr de 6 mijloace de publicitate au fost dezafectate.
În perioada următoare, având în vedere că agenții economici nu s-au conformat măsurilor,
se va proceda la dezafectarea pe cale administrativă a panourilor publicitare.
Pentru combaterea efectului negativ asupra calităţii mediului de viaţă al locuitorilor prin
ocuparea excesivă şi haotică a spaţiului public cu mijloace publicitare, acțiunile pe această
tematică, vor fi efectuate și în perioada următoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page