Local

LOCAL | Platforma pentru „tăiat hârtii” recomandată de prefectul Dan Nechifor tuturor botoşănenilor care se confruntă cu birocraţia

Botoşănenii care se lovesc periodic de unele proceduri greoaie şi inutile în relaţia lor cu administraţia, îşi pot spune problemele pe o platformă on-line lansată recent de Guvernul României. Astfel, persoanele fizice sau juridice pot face propuneri pentru eliminarea unor documente sau tipuri de dosare, ori pot comenta propunerile deja făcute pe platformă.

Denumită „maisimplu.gov.ro”, platforma a strâns deja peste 1.000 de propuneri din întreaga ţară, multe dintre acestea vizând relaţia cetăţenilor cu organele fiscale. Necesitatea modernizării acesteia este susţinută şi de Dan Nechifor, prefectul judeţului.

„Sunt de acord că avem unul dintre cele mai stufoase sisteme birocratice. Pregătim kilograme de hârtii pentru chestiuni care pot fi rezolvate mult mai simplu şi legal, în acelaşi timp. Personal am încercat simplificarea multora dintre proceduri şi vă dau exemplul eliminării adeverinţei de venit pentru persoanele fizice, odată cu aprobarea Legii 227/2015.”, a explicat prefectul Dan Nechifor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră, de aceea, mai mult decât bine-venită activitatea aşa – numitei „Comisii de tăiat hârtii”.

Pentru utilizarea platformei on-line „maisimplu.gov.ro” cetăţeanul trebuie să-şi creeze un cont, operaţiune ce se poate face în câteva secunde. După  autentificare utilizatorul poate descrie ce proceduri consideră că pot fi eliminate, reduse sau simplificate, pentru ca să-i fie mai uşor să interacţioneze cu instituţiile statului. Se pot da informaţii despre instituţii, timpi de aşteptare şi costuri implicate.

Totodată, se înregistrează şi voturi la propunerile deja făcute, astfel încât cititorul poate vedea un top al celor mai populare. Spre exemplu, primele trei se referă la „Declaraţia de înregistrare în scop de TVA-Formularul 088” (cu 616 evaluări), „Declaraţia 394” (cu 370 de evaluări), şi la posibilitatea de a plăti on-line orice (cu 243 de evaluări până în prezent).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page