Important

LOCAL | Plângeri împotriva a doi polițiști, formulate de deputatul Răzvan Rotaru

Deputatul din Botoșani care a fost implicat într-un scandal în ultima zi din anul 2019 la Aeroportul Suceava, după ce un poliţist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care era de serviciu, i-a cerut să mute mașina cu care staționa neregulamentar,  s-a decis să contraatace. Deși după incident deputatul PSD Răzvan Rotaru a transmis scuze public pentru incident, asumându-și cel puțin o parte din vină, mai nou acesta a depus plângeri, atât față de agentul constatator, care l-a amendat și l-a lăsat fără permis de conducere, cât și față de sindicalistul care a dezvăluit cazul.

În plângeri se solicită cercetarea internă a celor doi, însă deputatul a depus față de cei doi și plângeri penale. Chiar dacă este probabil ca aceste plângeri să nu aibă nici o finalitate, cel puțin pentru agentul constatator este o presiune în plus. De cealaltă parte, polițistul sindicalist Bogdan Bănică a afirmat în numeroase rânduri că și-a asumat faptul că va fi reclamat sau dat în judecată, având în vedere dezvăluirile pe care le face.

 

Cum s-a ajuns la patru amenzi și suspendarea permisului de conducere 

Vezi : AICI!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page