Local

LOCAL | Peste 500 de joburi la „Bursa locurilor de muncă” organizată de Primăria Municipiului Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă, va organiza joi, 14 aprilie 2016 începând cu ora 9.30, Bursa generală a locurilor de muncă.

În cadrul evenimentului, care se va desfășura în holul Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă”, locuitorii din municipiul Botoșani vor avea la dispoziție 524 de locuri de muncă. Dintre acestea 122 de joburi vor fi oferite de cei 60 de angajatori care vor participa la eveniment, iar restul de 402 provin din listele  AJOFM, pentru municipiul Botoșani. Locurile de muncă oferite sunt în principal în domeniul construcțiilor, confecțiilor și serviciilor.

„Am încercat ca primar să sprijin mediul de afaceri pentru a genera locuri muncă în municipiu. În ce privește numărul acestora, cred că m-am achitat de promisiunea făcută înainte de a deveni primar. Avem în permanență sute de locuri de muncă vacante afișate la Primărie. Cred însă că am intrat într-o nouă fază, în care problema principală nu mai e lipsa locurilor de muncă, ci nivelul scăzut al salariilor. Trebuie deci să acționăm la nivelul învățământului profesional și universitar, pentru a genera forță de muncă calificată, mai bine plătită. Este ceea ce își doresc și angajatorii din municipiu”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc

Rata șomajului a înregistrat cel mai ridicat nivel în anul 2013, când a atins valoarea de 5,24% din totalul populației active. De atunci, șomajul a scăzut constant, ajungând în prezent la 4,72%.  În prezent, în fiecare săptămână, la AJOFM sunt disponibile constant circa 350-450 de locuri de muncă. Cea mai afectată categorie este cea a persoanelor cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, care reprezintă circa 43% din totalul șomerilor din municipiul Botoșani.

Bursa locurilor de muncă vine în sprijinul persoanelor care nu au un loc de muncă prin facilitarea întâlnirii cu un potențial angajator. Diversitatea locurilor de muncă, consilierea și promovarea locurilor de muncă înlesnesc procesul contractării unui loc de muncă pentru persoanele șomere.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page