EvenimentImportant

LOCAL | Pelerinajul ,, Pe urmele lui Nicolae Iorga”, la final – FOTO

O școală și un ONG și-au reunit eforturile pentru a aduce un omagiu inedit marelui istoric Nicolae Iorga, la onomastica sa. Grupul de elevi de la Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”, îndrumat de profesor Jeni Boicu, muzeografii Violeta Budăi-Damaschin, Steliana Băltuță și referentul cultural Marius Mihăilescu de la Direcția Județeană de Cultură s-au întâlnit în curtea Bisericii Sfânta Parascheva Botoșani cu preotul paroh Grigore Diaconu, care a indicat locul în care s-au depus osemintele enoriașilor, printre care se află și cele ale lui Nicu C. Iorga, decedat la 29 martie 1876. Rămâne o datorie pentru urmașii marilor noștri înaintași să marcheze acest loc. Din cele relatate, reiese că locul în care a fost înmormântat tatăl istoricului a rămas necunoscut până astăzi, deoarece crucea din lemn ce străjuia la căpătâi s-a pierdut “demult, de sărăcie”, după spusele lui Nicoale Iorga în “O viață de om așa cum a fost”. Pentru sprijinul constant acordat manifestărilor comemorative preotul paroh Grigore Diaconu a fost răsplătit cu unul din premiile Asociaţiei Culturale  “Nicolae Iorga” pe anul 2019. De aici grupul de pelerini s-a deplasat în cartierul Marchian, unde a poposit, mai întâi, la Casa  Manolachi Iorga – monument istoric, datând din secolul al XVIII-lea – construită de străbunicul lui Nicolae Iorga, aflată astăzi în părăsire, în ciuda eforturilor depuse de specialiști, instituții publice și private, autorități. Despre istoricul casei mai multe detalii a oferit muzeograful Steliana Băltuță, care a condus secția de etnografie a Muzeului Județean, în perioada în care aceasta a funcționat în această clădire, până în anul 2007, când imobilul a fost revendicat de urmașii ultimului proprietar.

Al doilea loc de popas a fost la statuia călugărului arhimandrit Marchian Folescu, sculptură în trunchi de copac, situată în curtea spitalului “Mavromati”, unde se află Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”. Inițiativa preotului paroh Petru Chirvase a fost răsplătită de Asociaţia Culturală  “Nicolae Iorga” prin acordarea unui premiu pentru contribuția la amenajarea unuia dintre cele nouă locuri memoriale, între care se află Școala Marchian, frecventată de marele istoric, clădire dispărută în urma unui bombardament din cel de-al doilea război mondial. De aici, pelerinii s-au îndreptat spre Colegiul “A. T. Laurian”, unde Nicolae Iorga a fost elev până la sfârșitul clasei a V-a de liceu (1886), când s-a transferat la Iași. Între timp, grupului de pelerini i s-au alăturat domnii Florin Simion Egner, directorul zonei metropolitane Botoșani, Emil Iordache, președintele Asociației “Vatra Românească” și George Arhip, muzeograf Casa Memorială Nicolae Iorga.

În sala de prelucrări digitale ale informației culturale, situată la parterul internatului Colegiului Laurian, amenajată și utilată prin derularea unui proiect european aplicat de Asociaţia Culturală  “Nicolae Iorga”, a avut loc lansarea a două proiecte educaționale, care au drept obiective: organizarea de cursuri de pregătire pentru bacalareat 2020, iar pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, cursuri de “after school”. Cei prezenți au aflat că pot fi beneficiarii acestor inițiative prin înscrierea ca membri cotizanți în asociație, sumele fiind de 5 lei pe lună pentru adulți și de 1.5 lei pe lună pentru elevi. Înscrierile sunt în curs, efectuându-se în fiecare vineri, între orele 14-16, în această locație.

Pelerinajul s-a încheiat cu o vizită la Casa Memorială Nicolae Iorga Botoșani.

Calde mulțumiri participanților, doamnei Olguța Penciuc care a asigurat promovarea evenimentului pe pagina de facebook, sponsorilor noștri Vestra Industry SRL și Rotary Club, care au sponsorizat cheltuielile curente din acest an și nu în ultimul rând părinților plecați în străinătate, care au apelat la sprijinul asociației pentru cursurile “after school”

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page