ImportantInfractional

LOCAL | Patru cărți de identitate false, descoperite la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi bărbați, patru cărți de identitate false care urmau să fie folosite în Germania. În data de 13 februarie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în țară, ca pasageri într-un autoturism ce se deplasa către Germania, G.P. cu dublă cetățenie, română și R. Moldova. La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate colegii noștri au descoperit asupra cetățeanului G. P., ascunse și nedeclarate, două cărți de identitate cu însemnele autorităților române, pe care erau imprimate fotografiile a doi cetățeni din R. Moldova, iar asupra cetățeanului I.M., alte două cărți de identitate cu însemnele autorităților române, pe care erau imprimate fotografia sa și a soției sale. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză sunt false. Cu privire la cele constatate, I.M. a declarat că a procurat cărțile de identitate de la conaționali, plătind suma de 100 de euro fiecare și că acestea urmau a fi folosite în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă. Cel de-al doilea cetățean a declarat că a primit cele două cărți de identitate pentru a fi predate în Germania unor persoane necunoscute, fără a avea cunoștință că nu sunt documente autentice. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page