ImportantLocal

LOCAL | O nou post de televiziune va fi deschis în Botoşani

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii cu profil folcloric Tradiţional TV, care va avea difuzare regională şi ar urma să emită în judeţele Botoşani şi Suceava.

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o solicitare a societăţii Suceava Cultural Media SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu, n.r.) pentru televiziunea Tradiţional TV din Dumbrăveni, judeţul Suceava, cu difuzare regională, în judeţele Botoşani şi Suceava.

Asociaţii societăţii sunt Titi Atodiresei (80%) şi Geniloni Sfeclă (20%), potrivit documentelor depuse la CNA.

Formatul Tradiţional TV este folcloric, dar grila televiziunii va cuprinde şi programe de informare şi de divertisment şi emisiuni pentru copii.

Investiţia iniţială în televiziune este de 21.000 euro, potrivit dosarului de licenţă, dar reprezentantul companiei, Titi Atodiresei, a spus în şedinţa CNA că studioul va fi în Dumbrăveni şi investiţia în primul an va fi de 40.000 de euro. “Veniturile companiei vor proveni din publicitate şi din partea autorităţilor care doresc să promoveze proiecte locale”, a spus Titi Atodiresei. El a precizat că televiziunea va fi lansată în următoarele luni.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a spus, însă, că investiţia anunţată pentru lansarea Tradiţional TV este insuficientă pentru a susţine lansarea unei televiziuni.

În cele din urmă, CNA a decis să acorde licenţă audiovizuală pentru lansarea televiziunii Tradiţional TV. Licenţa a fost acordată cu şapte voturi “pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Radu Călin Cristea), în timp ce Gabriel Tufeanu a votat “împotrivă”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page