LOCAL | O botoșăneancă a primit funcția de vicepreședinte a Fundației Naționale pentru Tineret – FOTO

Fundația Națională pentru Tineret (FNT), a organizat miercuri 15.07.2020 la București,  ședința Adunării Generale, la care au participat 14 din cei 23 de fundații member ale forului național.

În cadrul acestei ședințe membrii Adunării Generale au votat ordinea de zi privind alegerea noului consiliu de conducere prin vot secret pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, secretar, şase membri ai consiliului de conducere și respectiv Comisia de Cenzori.

În urma alegerilor desfășurate în cadrul acestei Adunării Generale, noua structură a Consiliului de Conducere o  plasează în funcția de Vicepreședinte a Fundației Naționale pentru Tineret pe Oana Onciu, prin susținerea Fundației Județene pentru Tineret Botoșani. Oana Onciu este președintele Centrului Județean de Voluntariat Botoșani și doctorand în Științele Educației – Metacogniție în educația copilului.

În această componență, noua conducere a anunţat planul de acțiune prevăzut până la sfârşitul anului în curs și respectiv pentru 4 ani – urmând a îmbogăți și a dinamiza activitatea Fundaţiei Naționale pentru Tineret și implicit a Fundației Județene pentru Tineret Botoșani, membră FNT.

Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani condusă de Vasile Halasan și reprezentată la Adunarea Generelă a  Fundației Naționale pentru Tineret din data sus menționată prin Gheorghe Emilian Ivasuc și Oana Onciu, are personalitate juridică de utilitate publică,  neguvernamentală, apolitică şi autonomă, de drept privat fără scop lucrativ şi are ca principal scop elaborarea, organizarea şi finanţarea de programe și activități specifice  pentru instruirea, educarea şi formarea tinerilor. În vederea realizării scopurilor propuse și a acțiunilor viitoare, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani are ca domeniu principal de activitate administrarea patrimoniului deținut, în vederea asigurării cadrului necesar desfăşurării de activităţi de tineret proprii şi susţinerii unor activităţi de tineret ale tinerilor şi a organizaţiilor neguvernamentale de și pentru tineret din judeţul Botoşani.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close