Important

LOCAL | O botoşăneancă a născut la marginea şanţului. A fost moşită pe uliţa satului de nişte vecine

O botoşăneancă de 30 de ani a născut la marginea şanţului. Femeia nu a fost niciodată la control şi a sunat la 112 abia atunci când au început durerile facerii. A fost moşită pe uliţa satului de nişte vecine în vârstă.

În judeţul Botoşani a avut loc, ieri, o întâmplare greu de crezut în secolul XXI. O femeie din satul Vorniceni a născut la marginea şanţului, pe o uliţă din sat. Botoşăneanca a fost moşită de vecinele ieşite la gard.

Copil născut pe uliţa satului

Femeia care a născut pe stradă are 30 de ani şi este din comuna Vorniceni. Nu se află la prima sarcină, dar nu a fost la niciun medic pentru a o monitoriza sau pentru o banală consultaţie. Duminică se ducea la o vecină iar la un moment dar şi-a dat seama că a intrat în travaliu.

A sunat la 112, dar până la venirea ambulanţei femeia a născut la marginea unui şanţ. A fost ajutată şi moşită de două sătence ieşite curioase la gard. Botoşăneanca a fost dusă împreună cu nou născutul în casa unei sătence, fiind preluate apoi de o ambulanţă. Deocamdată copilul se află în afara oricărui pericol.

Sursa: adev.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page