ImportantLocal

LOCAL | Nu sunt cazuri de Sindrom hemolitic uremic la Botoșani. Există doar suspiciuni de rotavirus

Unitățile medicale din județul Botoșani monitorizează atent pacienții care se prezintă cu simptome asemănătoare celor care indică înbolnăvirile cu sindrom hemolitic uremic.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Botoșani a trimis către unitățile spitalicești din județ o adresă cu măsurile care trebuie luate în cazul în care există suspiciuni sau se confirmă cazuri de copii cu sindrom hemolitic uremic.

Potrivit dr. Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, niciun botoșănean nu a fost diagnosticat cu acest sidrom uremic în ultimii 3 ani și nici cu infecție cu E-coli.

În schimb, anul trecut au fost înregistrate 55 de cazuri de infecție cu rotavirus.

În prezent, în județul Botoșani sunt confirmate 3 cazuri de sindron diareic, la copii cu vârste sub 5 ani care ridica suspiciuni de infecție cu Rotavirus. Doi copii sunt internați sunt internați la secția pediatrie și unul la secția de boli infecțioase. Starea lor este stabilă și nu prezintă risc.

Părinții sunt sfătuiți ca la cel mai mic semn de boală al copilului să se prezinte de urgență la medicul de familie sau la medicul specialist.

Infectia cu rotavirus este cea mai frecventa cauza de diaree severa la sugari si copii mici. Majoritatea cazurilor de diaree datorata rotavirusului se vindeca de la sine, insa exista si forme severe ale bolii, cand copilul are febra ridicata, se deshidrateaza rapid, iar viata sa este pusa in pericol. In cazurile grave, este absolut necesara spitalizarea. Infectia provocata de aceste virusuri provoaca sugarilor un serios disconfort, cu diaree si voma care dureaza mai multe zile la rand, ceea ce poate duce la deshidratare severa si care, in lipsa unui tratament eficient, poate deveni fatala. Este foarte contagioasa si afecteaza aproape orice copil din lume pana la varsta de 3 ani. Intra in text si afla care sunt simptomele, evolutia si tratamentul infectiei cu rotavirus.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page