Important

LOCAL | Noul șef al Direcției Sanitar-Veterinar coboară milităria din pod: ,,Invit toți crescătorii să nu pice în această capcană”

Joi, noul director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Botoșani, Mihai Țurcanu, a avut o primă conferință de presă, la care au fost invitați președintele Colegiului Medicilor Veterinari, Teodor Harabagiu, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine, Ciprian Ferariu, directorul adjunct al DSVSA Botoșani,Ovidiu Airimițoaiei și președintele Asociației Moldoovis Botoșani, Ionică Nechifor. președintele Asociației Moldoovis Botoșani.

Mihai Țurcanu a dat asigurări că instituția pe care o conduce va avea ușile deschise tuturor acelora care respectă legile statului, dincolo de factorul politic. Pe de altă parte, a lăsat să se înțeleagă că va conduce cu mână de fier și orice derogare de la lege îl va determina să ia măsuri, cu toate că nu-și dorește ca instituția să fie un ,,bau-bau”, ci un factor de sprijin.

Pentru început a pomenit de o practică despre care se vehiculează și anume că medicii veterinari obișnuiesc să ia taxe pentru înregistrarea animalelor.

,,Acțiunile medicilor veterinari de aplicare crotalii, înregistrare crotalii sunt susținute de instituție, de Guvernul României și sunt decontate de stat. Orice medic veterinar care face acest lucru și pretinde vreo sumă, o face contrar legii. Invit toți crescătorii să nu pice în această capcană. Vom avea această discuție și cu dumnealor și începând de astăzi, dacă au mai existat astfel de acțiuni, să nu se mai întâmple.

Îi vom informa să încerce și ei să respecte legea, pentru că dacă nu notifică medicul veterinar pentru identificarea animalelor, într-un anumit timp cu privire la ani, vor fi nevoiți să plătească pentru că așa prevede legea.

Vom fi și partenerii agenților economici”, a dat asigurări Mihai Țurcanu.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page