ImportantLocal

LOCAL | Noi modificări făcute de ASF pentru şoferii care îşi repară maşina pe RCA

Constatarea daunelor pe RCA trebuie făcută în maximum 5 zile, anunţă ASF.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de ieri, proiectul de modificare a Normei RCA pentru prejudicii prin accidente de vehicule.

Potrivit modificărilor, asigurătorii nu vor mai avea obligația de a fi reprezentați în fiecare judeţ, prin unităţi teritoriale. În schimb, va exista obligația de a avea un reprezentant (personal specializat propriu sau mandatat) care efectuează activitate de constatare şi lichidare a daunelor pe întreg teritoriul României.

Totodată, asigurătorul are obligaţia de a efectua constatarea pagubelor în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la notificarea asigurătorului de către persoana păgubită.

“A fost aprobat proiectul de modificare a Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii prin accidente de vehicule, ca urmare a integrării propunerilor rezultate din procesul de consultare publică. Au fost abrogate art.3, pct. c) și art.4, pct. c) care stipulau obligația asigurătorului de a fi reprezentat în fiecare județ, prin unități teritoriale, fiind instituită însă prevederea de a avea un reprezentant (personal specializat propriu sau mandatat) care efectuează activitate de constatare și lichidare a daunelor pe întreg teritoriul României. “, arată un comunicat de presă al Autorității, citat de Profit.ro.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page