LOCAL | Nereguli constatate de inspectorii de muncă la agenții economici din Botoșani. Amenzi de 253.300 lei

Sinteza activităţii ITM Botoşani trim III 2018

1.În domeniul relatiilor de muncă

Conform situţiei centralizatoare privind activitatea Corpului de control – Relaţii de Muncă, în perioada 01.07.201830.09.2018, în cadrul acţiunilor de control au fost verificate 261 unităţi. Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi 17 angajatori, au fost dispuse 331 măsuri de remediere, au fost aplicate 25 sancţiuni contravenţionale, dintre care 14 amenzi în valoare totală de 215.300 lei şi 11 avertismente.

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Codului Muncii – Legea nr. 53/2003, modificată şi completată, ale altor acte normative de dreptul muncii, precum şi ale clauzelor contractelor colective de muncă.

În perioada 01.07.201830.09.2018, compartimentul Control Relaţii de Muncă şi-a desfăşurat activitatea în baza programărilor lunare şi a temelor din Programul de acţiuni al ITM Botoşani pentru anul 2018.

Astfel, în această perioadă, au fost verificaţi din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă 251 agenţi economici, cu un număr de 7953 salariaţi din care 4499  femei şi 5 minori cu vârsta cuprinsă între 15 – 18 ani, 8 angajatori fiind sancţionaţi pentru că foloseau muncă nedeclarată.

Au fost depistate 14 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 4 femei. În urma acestor verificări au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 amenzi în valoare totală de 200.000 lei. Au fost dispuse 9 măsuri.

În acţiunile de control efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, odată cu identificarea cazurilor de muncă nedeclarată s-a urmărit, în tematica de control, şi evaluarea modului în care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii nr. 53/2003, referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor, precum și a altor acte normative din dreptul muncii.

În acest sens, au fost aplicate 20 sancţiuni contravenţionale, dintre care 12 amenzi şi 8 avertismente, valoarea totală a  amenzilor fiind de 213.500 lei.

Verificarea modului în care se respectă de către agenţii economici prevederile O.G. nr. 25/2014 referitoare la încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Pe parcursul trimestrului III 2018, au fost efectuate 3 controale din care 3 împreună IGI. Nu au fost constatate deficienţe. De asemenea, am răspuns prompt tuturor solicitărilor (informaţii) venite din partea Biroului pentru Imigrări al Judeţului Botoşani, în conformitate cu Planul de Cooperare Operativă semnat cu Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea intensificarii  acţiunilor de verificare a modului de respectare a prevederilor O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.

                               

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile H.G. 905 /2017 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 905/2017 privind întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, în termenul legal, din totalul de 247 angajatori controlaţi în perioada 01.07.201830.09.2018, la 2 angajatori controlaţi s-au aplicat 3 avertismente, din care o amendă în valoare de 300 lei. Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse 55 măsuri .

 

Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri şi a normelor de aplicare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

În perioada 01.07.201830.09.2018 nu s-au efectuat controale privind respectarea de către angajatori a prevederilor Legii nr. 52/2011, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

În această perioadă 12 angajatori au achiziţionat Registrul de evidenţă a zilierilor, iar 72 angajatori au transmis copia registrului, fiind înregistrate 15.887 poziţii în registru.

 Verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile art. 129 alin. 1 şi 2  din   Legea dialogului social nr.62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.     

Pe parcursul  trimestrului III al anului 2018, inspectorii au verificat 21 de angajatori, sub aspectul respectării dispoziţiilor art.129, alin. 1 şi 2 din  Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, şi au constatat că la 4 unităţi nu se respectă prevederile acestei legi, drept pentru care au fost dispuse 4 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

2.În domeniul SSM

În vederea  îndeplinirii  obiectivelor  sale  strategice,  Compartimentul Control

Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ITM Botoşani  elaborează, anual, un Program propriu de acţiuni, în conformitate cu Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii în care sunt prevăzute activităţile pe care inspectorii de muncă urmează să le desfăşoare.

Principalele acţiuni prevăzute în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii şi în

Programul propriu de acţiuni pentru anul 2018 au fost campaniile de control şi conştientizare şi acţiunile specifice în domeniul securitatii şi sănătatii în muncă.

În acest sens, au fost efectuate 168 controale pentru verificarea respectării prevederilor legale din  domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost constatate 498 neconformităţi  şi au fost dispuse 476 măsuri. Au fost aplicate 463 sancţiuni contravenţionale din  care 3 amenzi în valoare de 20000 lei şi 460 avertismente.

 1.Campanie națională privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea și informarea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor.

Au fost efectuate 10 controale la 10 angajatori cu un total de 419 angajaţi,  fiind constatate 31 neconformităţi, pentru care s-au dispus 31 măsuri şi 31 sancţiuni contravenţionale cu avertismente.

  2.Campanie națională privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii

  nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de

  zilieri, cu modificările și completările ulterioare.

Au fost efectuate acţiuni de control la 4 unităţi, fiind constatate 9 neconformităţi faţă de   prevederile legale pentru care s-au dispus măsuri de  remediere, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale cu avertismente.

 

  1. Acţiune de control privind verificarea modului în care se respect cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase.

Au fost efectuate acţiuni de control la unităţi din domeniu, fiind  constatate 9 neconformităţi faţă de prevederile legale pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 9 sancţiuni cu avertismente.

 

 4.Campanie naţională de supravegherea pieţei produselor industriale din domeniul de  

 competenţă al Inspecţiei Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2018,

 coordonat de către Comisia Europeană.

Au fost efectuate acţiuni de control 8 unităţi din domeniu, fiind controlate 51 produse şi constatate 8 neconformităţi faţă de prevederile legale pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 8 sancţiuni  contravenţionale cu avertismente.

 

5.Verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate și sănătate în  muncă în unitățile de prelucrare primară a lemnului.

Au fost efectuate acţiuni de control la un număr de 2 unităţi din domeniu, fiind

constatate   un număr de 8 neconformităţi faţă de prevederile legale pentru care s-au

dispus măsuri de  remediere, fiind aplicate un număr de 8 sancţiuni cu avertismente.

 

6.Acţiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din întreprinderi mijlocii (50 – 249 lucrători).

Au fost efectuate acţiuni de control la 18 unităţi din domeniu, fiind constatate 35 neconformităţi faţă de prevederile legale pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 35 sancţiuni cu avertismente.

Valoarea  totală  a  amenzilor  aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătate şi  Securitate  în   Muncă  şi  Control Relaţii  de  Muncă,  în  cursul  trimestrului  III 2018,   este de  253.300  lei.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!
Tags: