AdministratieImportantMunicipiu

LOCAL | Municipiul Botoșani are buget. Aleșii locali s-au contrazis câteva ore

Aleșii locali ai municipiului Botoșani s-au întrunit miercuri în ședință  pentru a valida proiectul de buget pentru anul 2020.

Varianta propusă pentru vot a fost amendată de grupul PSD prin vocea viceprimarului Cosmin Andrei, care a adus un amendament ce a stârnit vii controverse. Potrivit propunerii, suma alocată Complexului Cornișa a fost mult diminuată, iar posibilitatea achiziționării unui autocar pentru deplasările actorilor botoșăneni a fost practic anulată. Botoșănenii de pe strada Crinilor mai au de așteptat să vadă un vis împlinit, pentru că banii propuși pentru reabilitarea străzii au fost dirijați către strada Iuliu Maniu, unde nu există și nu s-a făcut nici intabularea.

În intervenția sa, viceprimarul Cosmin Andrei a criticat faptul că proiectul de buget nu a fost supus dezbaterii publice, mai mult decât atât a fost pus la dispoziția consilierilor cu 2 zile înainte.

Concret, amendamentul propus de Cosmin Andrei vizează următoarele puncte

– Suma aferentă de la „alte cheltuieli de la alte niveluri ale administrației publice” se diminuează de la 1.769.000 la 269.000 de lei. Suma aferentă poziției 20.30.30. ”alte cheltuieli cu bunuri și servicii” se diminuează de la 2.126.000 lei la 626.000 de lei. Suma aferentă poziției 16 din anexa 35 „alte cheltuieli” se diminuează de la 689.000 de lei la 389.000 de lei

– Suma aferentă achiziției autocar – Teatrul Mihai Eminescu de pe anexa 2 se diminuează de la 1 milion lei la 200.000 de lei

De asemenea, se diminuează suma de la investiția „reabilitare și modernizare strada Crinilor” de la 700.000 de lei la 200.000 de lei și se suplimentează alocarea pentru investiția „Reabilitare și modernizare strada Iuliu Maniu” la 1 milion de lei

Punctele nevralgice către care a propus viceprimarul Cosmin Andrei să fie dirijate sumele ,, tăiate” vizează în primul rând vouchere pentru elevi în ideea de a preveni abandonul școlar.

-1 milion de lei pentru programul de reducere a abandonului școlar prin alocarea de vouchere către elevi.

-700.000 de lei pentru activități sportive organizate în baza Legii 69/2000

-85.000 de lei pentru amenajarea curții interioare la Școala Sfânta Maria

-114.000 de lei pentru investiții la Liceul de Artă

– 70.000 de lei pentru defibrilatoare externe automate care să fie amplasate pe străzile orașului

-400.000 de lei pentru reabilitare strada Humăriei (proiectare și execuție)

-50.000 de lei pentru reabilitarea platformelor de gunoi de pe Maxim Gorki și Cuza Vodă

-150.000 de lei reabilitare strada Tunari (documentație tehnică și execuție)

-31.000 de lei pentru documentație tehnică la străzile Cornului, Aleea Humulești, Mușat Vodă.

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a încercat în zadar să aducă argumente care să susțină varianta inițială de buget , apreciind că în fiecare an se joacă același teatru ieftin, cu aceeași regizori și aceeași ,, actori”, în detrimentul botoșănenilor. ,, Luați seama însă că spectatorii s-au schimbat. Mai sunt și oameni care gândesc în acest oraș. Și vă va sancționa la vot cât de curând”, a spus edilul. Acesta a fost completat de președintele de ședință, Eugen Țurcanu, care a prevăzut probleme financiare la Cornișa după amendamentul propus de social-democrați. ,, Cu acest amendament de mâine închideți Cornișa. Pentru că nu vom avea bani să funcționăm”, a spus Eugen Țurcanu.

La finalul proiectul de buget a fost votat cu amendamentul viceprimarului Cosmin Andrei.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page