Important

LOCAL | Municipalitatea botoșăneană întocmește lista persoanelor de peste 65 de ani, fără susținători, care au nevoie de asistență pentru aprovizionare

În conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 2, referitoare la obligațiile autorităților locale privind asistența acordată persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani pentru aprovizionare în condițiile restricțiilor impuse de starea de urgență, primarul Cătălin Flutur a întreprins o serie de acțiuni în vederea identificării tuturor celor în cauză.

Pe raza municipiului Botoșani există la această dată mai mult de 15.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Cea mai mare parte a acestora au rude care îi ajută la procurarea alimentelor, medicamentelor și a bunurilor de consum necesare, astfel încât să nu fie nevoite să își părăsească locuințele.

Pentru a întocmi lista completă a celor pe care nu are cine să îi asiste în privința aprovizionării, primarul Cătălin Flutur a avut o întrevedere cu președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiul Botoșani, care s-a implicat în această operație, transmițând către asociații solicitarea de a întocmi listele de bătrâni care vor trebui ajutați.

Dificultatea identificării tuturor celor în cauză apare în zonele de case ale municipiului, acolo unde nu există asociații de proprietari. Pentru ca nici unul dintre vârstnicii din municipiul nostru care are nevoie de ajutorul autorităților locale să nu fie omis, Primăria pune la dispoziția celor aflați în această situație două numere de telefon la care pot suna pentru a fi luați în evidență: 0231/502200 și 0372/316724.

Pentru trimiterea către fiecare dintre bătrânii care au nevoie de ajutor a alimentelor și/sau medicamentelor solicitate municipiul a fost împărțit în zone, care vor fi acoperite de personalul Direcției de Asistență Socială, Poliția Locală și voluntari ai ONG-urilor locale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page