Important

LOCAL | Mesajul prefectului județului, Dan Nechifor, de Ziua Drapelului – FOTO

Astăzi este o zi cu însemnătate profundă pentru patria românească, fiind celebrat unul dintre simbolurile naționale, tricolorul. Pe data de 26 iunie este marcată Ziua Drapelului Național, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform reglementărilor, autoritățile publice și celelalte instituții ale statului organizează manifestări dedicate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice.

Deoarece întreaga țara se află într-un context epidemiologic deosebit, iar în această perioadă județul Botoșani se confruntă cu fenomene meteorologice periculoase, într-un cadru restrâns, onorăm Drapelul Național, prin arborarea lui. Este de datoria noastră, a tuturor românilor, să cinstim și să purtăm cu mândrie, oriunde în lume, tricolorul. Cinstind Drapelul, ne cinstim istoria.

Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale Românie, alături de Stema naţională şi Imnul naţional. Este parte a unității și identității noastre. Toate momentele istorice importante s-au derulat sub acest simbol.

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei. Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Cu gândul la sacrificiile înaintașilor noștri, este imperios necesar ca și generațiile viitoare să cultive respectul față de Drapelul Național.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page