ImportantLocal

LOCAL | Marţi 13 – Zi fără ghinion, alături de pompierii botoșăneni! – FOTO

 Ieri, de „Ziua Informării Preventive”, botoşănenii au fost ocoliţi de ghinion. Asta pentru că au urmat sfaturile pompierilor transmise, atât prin intermediul mass-mediei locale, cât şi în cadrul acţiunilor de informare preventivă. Astfel că, în ziua de 13 martie, nu s-a înregistrat niciun incendiu în gospodăriile sau casele locuitorilor județului.

Pe 13 martie a.c., angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au avut 31 de misiuni de protecție a vieții, mediului și valorilor materiale (intervenții pentru: acordarea primului ajutor calificat, transportul unor persoane supraponderale, monitorizarea râurilor aflate sub incidența Codului galben de inundații,  asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul desfășurării unui eveniment cu public numeros).

Ghinionul unei zile de marți, 13, poate fi prevenit doar printr-o pregătire temeinică, atât teoretică, cât și practică.

Pornind de la ideea că un om informat știe să acționeze în situații de urgență, în urmă cu șapte ani, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi, 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua informării Preventive”.

Astfel, ieri, sub sloganul „Preveniți Ghinionul”, pompierii botoșăneni au desfășurat campanii de informare preventivă, de conștientizare a populației asupra pericolelor la care poate fi supusă zi de zi, în centrele comerciale și unitățile de învățământ din municipiul Botoșani și comuna Bălușeni, precum și în unitățile de cazare a copiilor instituționalizați, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități din Botoșani, Dorohoi și Leorda.

Tot marți, s-a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, subunităţile de intervenţie ale I.S.U. Botoşani fiind vizitate de zeci de botoşăneni.

Pompierii au prezentat musafirilor tehnica de intervenţie din dotarea inspectoratului, modul de utilizare a acesteia pe timpul gestionării situaţiilor de urgenţă, precum şi sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, oferindu-le, totodată, materiale informative.

De asemenea, prin intermediul spoturilor video și audio din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C. – Siguranța nu este un joc de noroc”, „R.I.S.C. – Mai bine previi decât să nu fii”, „F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” și „Nu tremur la cutremur”, difuzate zilnic pe posturile locale de radio și televiziune, pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page