Local

LOCAL | Mai multe taxe pentru PFA-uri

Mii de PFA-uri sunt în pericol să dispară din cauza unei noi prevederi din Codul Fiscal, spun consultanţii fiscali. De anul viitor, o parte din cei peste 650.000 de consultanţi, avocaţi, fotografi şi agenţi imobiliari vor achita contribuţie de pensie suplimentară de 10,5%, chiar dacă sunt deja salariaţi. Mai mult, PFA-urile vor putea obţine autorizare pentru maximum 3 tipuri de activităţi.

Dacă în anii de criză, mii de firme s-au închis, numărul PFA-urilor a rămas relativ constant.

O parte din cei 650.000 de întreprinzatori este reprezentată de cei care au început o mică afacere după orele de muncă. Sunt însă şi persoane care au ales varianta unui PFA care să plătească taxe mai mici statului. De anul viitor, diferenţele nu vor mai fi atât de mari.

Adrian Benţa, consultant fiscal: „Se făcea o economie per ansamblu între calitatea de salariat când s-ar fi plătit impozitele de 55% cât sunt acum, faţă de undeva la 20-25 la sută cum erau impozitele pe PFA. Eu sunt la două societăţi salariat cu carte de muncă, voi plăti contribuţia obligatorie la pensie de 10,5%”.

Din 2016, cine obţine venituri dintr-un contract de muncă şi are (C1) ori PFA va plăti CAS de 10,5% pentru ambele câştiguri.

Gabriel Biriş, avocat fiscalitate: „Procentul de contribuţie scade de la 26,5 la 10,5 dar baza creşte foarte mult, sumele plătite în plus vor fi de 3, 4 ori mai mari începând cu 1.500 de euro în plus”.

Statul încearcă astfel să facă rost de mai mulţi bani în buget.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Deficitul în sistemul de pensii aproape a ajuns la 3% din PIB, dacă luăm numai veniturile sistemului de pensii, cu pensiile, cu cheltuielile plătite fără subvenţiile din bugetul de stat care să îl echilibreze”.

Adrian Benţa, consultant fiscal: „Un PFA obişnuit dacă vrea să obţină dreptul întreg de pensie mai plăteşte încă 15,8%, aşa zisa contribuţie a angajatorului pentru a putea aceasta persoană să iasă la pensie cu stagiul de cotizare perfect”.

Mai mult, potrivit unui proiect de ordonanţă, PFA-urile vor putea avea minimum 3 obiecte de activitate, dacă este vorba despre lăcătuşi sau instalatori. Contribuţiile la sănătate şi la pensie sunt plafonate la nivelul celor datorate pentru un venit de cinci salarii medii pe economie. Aproape 97% din IMM-urile româneşti au mai puţin de cinci angajaţi.

Exemplu – ce taxe plăteşte PFA la un venit de 3.000 lei în 2016

sănătate 5,5% – 165 lei

pensie 10,5 – 315 lei (până la un venit de 5 ori salariul mediu pe economie)

impozit pe venit 16% – 403 lei

Total impozite – 883 lei

Venit net – 2.117 lei

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page