AdministratieImportantJudet

LOCAL |  Luni, Vama Stânca va fi deschisă și pentru tranzitul de mărfuri alimentare

Președintele ANSVSA a anunțat astăzi că luni, la Botoșani va fi prezent un delegat al autorității pentru a deschide punctul fito-sanitar de la Stânca -Costești. Beneficiile sunt de ordin economic, vorbim despre creșterea traficului de mărfuri. Este avantajos pentru agenții economici din zonă, mai ales cei din Nordul Basarabiei,  dar și pentru cei din Botoșani.” a spus prefectul Costică Macaleți.

În prezent, mărfurile alimentare (cereale, furaje, fructe şi legume) venite dinspre Ucraina, Rusia şi Republica Moldova trec prin vămile din Iaşi sau Vaslui, ceea ce înseamnă un ocol de 400 de km.

Deschiderea pentru traficul comercial a Vămii Stânca este cel mai mare succes economic de după Revoluţie pentru judeţul Botoşani, pentru că plasează zona pe harta de interese economice a schimbului comercial dintre România şi Republica Moldova, şi ar fi o zonă de interes pentru Ucraina şi Rusia.

Cât privește deschiderea vămii de la Racovăț, aceasta depinde mai mult de partea Ucraineană.

Am avut o discuție cu partea ucraineană. Ucraina fiind zonă non-europeană, mai sunt de pus la punct câteva principi din accord. În luna octombrie s-au angajat că vor putea deschide punctul de frontieră. La noi se va finaliza mult mai devreme, lucrările sunt contractate și cred că în maxim o lună-două, partea noastră va fi gata pentru deschidere.” a declarat prefectul Costică Macaleți.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page