ImportantLocal

LOCAL | Lucrări nerealizate, abateri de la proiect şi lipsă de personal, ingredientele pe care Victor Construct le oferă

Lucrările de reabilitare şi asfaltare a mai multor străzi din municipiul Suceava, care cuprind şi refacerea podului peste râul Suceava şi a pasarelei de la Iţcani, au toate şansele să se transforme într-un fiasco total. Pe lângă faptul că termenele asumate de constructor, firma Victor Construct din Dorohoi, au cam fost depăşite, specialiştii în domeniul construcţiilor susţin că există mari probleme şi în privinţa calităţii lucrărilor, fără a mai vorbi că unele operaţiuni prinse în contract şi prevăzute de proiectant nici măcar nu s-au executat.

De altfel, reprezentanţii firmei botoşănene sunt ţinta criticilor constante venite din partea beneficiarului, Primăria Suceava, pentru modul în care se organizează şi lucrează. Pentru Victor Construct pare o pălărie mult prea mare, dar cu toate acestea conducerea firmei vrea să prindă şi alte lucrări în municipiul Suceava.

Cu doar 61 de muncitori, Victor Construct trebuie să reabiliteze străzile Traian Vuia, Cernăuţi, Grigore Alexandru Ghica, George Enescu, Mărăşti, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă şi Universităţii pe o lungime totală de 8,8 km. În cadrul aceluiaşi proiect, adjudecat cu 73,3% din valoarea de pornire, mai trebuie executate lucrări de reabilitare şi consolidare a podului de la Iţcani de peste apa Sucevei, precum şi a pasarelei CFR din aceeaşi zonă. Tot Victor Construct a câştigat licitaţia pentru modernizarea zonei pietonale, cu spaţiile din jurul Palatului Administrativ, preţul oferit de firma botoşăneană fiind de 82% din suma iniţială.

De parcă aceste lucrări pe care Victor Constructor le execută în Suceava nu ar fi suficiente, reprezentanţii firmei au contestat şi licitaţia pentru extinderea şi modernizarea Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Întrebarea este de unde va scoate firma alţi muncitori pentru noul front de lucru în situaţia în care va câştiga în instanţă lucrările de la spital.

Lucrare importantă şi complexă la podul peste râul Suceava sărită de Victor Construct

Proiectul de reabilitare a podului peste râul Suceava de la Iţcani cuprindea mai multe obiective. Unele dintre ele nu au fost realizate de Victor Construct şi ar fi interesant de văzut dacă s-au decontat sau nu. De exemplu, proiectul prevedea înlocuirea aparatelor de reazem, operaţiune care ar fi necesitat ridicarea podului.

Era vorba de 32 de aparate de reazem din oţel şi tot atâtea din teflon şi neopren. De asemenea, mai trebuiau amplasate 7.680 de kg de plumb. Or, această operaţiune de schimbare a reazemelor nu s-a realizat. Era o misiune destul de dificilă şi costisitoare pe deasupra.

Materialele în sine puteau fi achiziţionate cu o sumă modică, în schimb, ridicarea podului şi înlocuirea reazemelor necesitau timp, operaţiuni suplimentare şi instalaţii speciale.

Specialiştii în domeniul construcţiilor spun că utilajele pentru o astfel de operaţiune sunt foarte rare şi doar 2-3 firme din ţară le deţin. Or, pentru a le aduce la Suceava şi pentru a-i plăti pe reprezentanţii firmelor respective să înlocuiască reazemele ar fi însemnat costuri foarte mari, probabil undeva la circa 200.000 de euro.

Este foarte probabil ca proiectantul să-şi fi dat acordul ulterior ca aceste operaţiuni să nu se mai realizeze, dar este interesant de aflat de ce într-o primă fază au fost prinse pe lista de lucrări şi apoi au dispărut.

Pe de altă parte, dacă reprezentanţii Victor Construct au ştiut de la bun început că nu vor schimba reazemele cunoscând complexitatea lucrărilor şi costul ridicat al acestora, au bifat un preţ mult mai mic în oferta depusă la Primăria Suceava cu ocazia licitaţiei, reuşind să obţină un punctaj mai bun, ceea ce a dus în final la adjudecarea licitaţiei. Dacă acest lucru s-a întâmplat se cheamă concurenţă neloială, iar instituţiile statului ar trebui să se autosesizeze şi să ia măsuri drastice.

 

Proiectul prevedea un şir de operaţiuni, constructorul le-a modificat puţin

O altă abatere de la proiect a fost constatată de un specialist cu zeci de ani de experienţă în spate la asfaltarea bulevardului George Enescu. Potrivit tehnologiei în materie, dar şi proiectului asumat de constructor în momentul adjudecării licitaţiei, operaţiunea trebuia să cuprindă următoarele etape: frezat 2-3 cm, curăţat, turnat 2-3 cm asfalt de egalizare şi pantă, aşezat geocompozit, turnat strat de bază de asfalt de 5 cm, iar la final stratul de uzură.

În schimb, la faţa locului, lucrurile au stat un pic diferit. Mai exact, operaţiunile au decurs în felul următor: frezat, curăţat, turnat strat de 7 cm de asfalt (strat de egalizare şi pantă + strat de bază), geocompozit şi apoi strat de uzură.

„La o primă vedere pare o nimica toată, dar pe lângă faptul că s-a realizat o oarecare economie calitatea lucrărilor va fi afectată şi va duce la micşorarea rezistenţei, ceea ce va conduce la degradarea mai rapidă a drumului”, a explicat specialistul în drumuri.

Pe lângă aceste aspecte, turnarea cămăşilor de beton din jurul canalelor şi gurilor de aerisire a gazului metan s-a făcut în pripă. Nu s-a respectat termenul de uscare prevăzut de normative, iar asta va duce în timp la măcinarea betonului, iar consecinţa logică va fi apariţia fisurilor şi distrugerea străzii, la început în zona respectivă şi mai apoi şi mai departe.

 

Zece muncitori, „armata” care lucra miercuri după-amiază pe pasajul CFR de la Iţcani

Faptul că Victor Construct este depăşită din punct de vedere al numărului de muncitori care lucrează este mai mult decât evident. Închiderea pasajului CFR de la Iţcani a rupt efectiv Suceava în două, având consecinţe pe termen lung pentru zeci de mii de şoferi.

Cei de la Victor Construct au anunţat că traficul auto va fi închis total pe pasaj timp de două luni, termen în care se preconizează că se vor finaliza lucrările. Totuşi, având în vedere ritmul în care se lucrează în acest moment, este greu de crezut că termenul va fi respectat.

Bunăoară, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.30, pe pasajul CFR de la Iţcani lucrau zece muncitori. Asta în condiţiile în care temperaturile de afară sunt optime pentru lucrări în domeniul construcţiilor, iar perioada de lumină este până în jurul orei 20.00.

Nici în celelalte locuri unde Victor Construct trebuie să efectueze lucrări prevăzute în contract nu era mai mare forfotă. Pe podul de peste râul Suceava de la Iţcani lucrau doi muncitori, iar pe strada Traian Vuia activau cinci muncitori. Şi pentru că tot veni vorba de strada Traian Vuia, aceasta a fost frezată în aşa fel încât dacă nu sunt atenţi, şoferii au toate şansele să-şi spargă baia de ulei.

 

Departamentul de Luptă Antifraudă ar trebui să verifice lucrările de la Suceava

Victor Construct şi partenerii pe care i-a avut la această licitaţie, Ideconsa Spania şi Autotehnorom SRL Suceava, au câştigat licitaţia cu suma de 19,8 milioane de lei, fără TVA, adică 73,3% din valoarea estimativă a contractului de execuţie.

Termenul de finalizare a proiectului era 15 iulie 2015, iar 80,35% din bani sunt asiguraţi din Fondul European de Dezvoltare Regională, 17,65% din bugetul de stat şi 2% din bugetul local al Sucevei.

Perioada de garanţie oferită de constructor este de doi ani de zile, iar toate problemele care vor apărea ulterior vor fi realizate din banii beneficiarului, respectiv Primăria Suceava.

Având în vedere aspectele semnalate în execuţia acestor lucrări, dar şi faptul că la mijloc sunt şi bani europeni, se impune o verificare atentă din partea instituţiilor statului. În primul rând, respectarea proiectului şi calitatea lucrărilor trebuie verificate de inspectorii Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) de pe lângă Guvernul României, instituţie abilitată să verifice implementarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene. Ar fi interesant de observat care sunt concluziile celor de la DLAF şi mai ales cine se face vinovat de aceste abateri de la proiectul iniţial.

Sursa: monitorulsv.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page