social

LOCAL | Listele cu persoane juridice aprobate și cu producători validați în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus au fost publicate pe site-ul AFM

Ca urmare a aprobării în ședința Comitetului de Avizare din data de 15 aprilie 2019 a unor dosare de acceptare depuse în sesiunea din anul 2018, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus).
În această etapă, pentru Programul Rabla au fost acceptate 45 dosare pentru 59 autovehicule și 5 contestații pentru 9 autovehicule.
Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 2 dosare pentru 2 autovehicule pur electrice.
De asemenea, în cadrul Comitetului de Avizare au fost aprobate 3 cereri de validare depuse de producători în cadrul Programului Rabla și o cerere de validare a unui producător în cadrul Programului Rabla Plus.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secțiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programele Rabla și Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituției.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page