Local

LOCAL | ,,Licuricii” în lumea fascinantă a cărţilor la Biblioteca Județeană ,,M.Eminescu” Botoșani în cadrul programului ,,Şcoala altfel” – FOTO

Plini de entuziasm și voie bună, preșcolarii de la Grădinița nr. 4 ,,Licurici Botoșani  structură a Şcolii Gimnaziale ,,Sf. Maria”Botoşani, însoțiți de doamnele educatoare  și-au îndreptat pașii astăzi spre Biblioteca Județeană” ,,M.Eminescu” Botoșani la secția ,,Carte pentru copii” în cadrul programului ,,Şcoala altfel”

Scopul vizitei a fost acela de a-i introduce pe copii în lumea fascinantă a cărților și a bibliotecii publice și de a  le transmite, încă de la această vârstă, respectul și grija pentru carte și pentru comorile ascunse între coperțile ei. Aici ei au aflat tainele cărților expuse în bibliotecă și au descoperit minunata lume a poveștilor și a basmelor copilăriei.

Dacă până acum preșcolarii s-au declarat cuceriți de personaje precum Albă ca Zăpada, Bambi, Zâna Clopoțel, Tom și Jerry, Motanul Încălțat și Spiderman, în timpul vizitei la bibliotecă au făcut cunoștință și cu alte personaje îndrăgite: Pânzel, Rățușca cea urâtă, Mica Sirenă, Garfield, Nuța Albinuța, Ciuș Măgăruș, Kami Cămila și alții. Înconjurați de cărți viitorii școlari au fost curioși să exploreze biblioteca, au ascultat  poezii, au răsfoit cărți, au aflat cum sunt ele așezate, cum poți să le împrumuți, de ce trebuie să citească,  cum să aibă grijă de cărți, de ce trebuie să le returneze la timp și multe alte informații.

Au pus întrebări și au primit răspunsuri  pe înțelesul lor și au aflat că la bibliotecă poți să citești dar și să te joci, să desenezi sau să dansezi.D-na bibliotecară  Ana Teletin i-a întâmpinat pe copii cu imaginini care i-au dus cu gândul la povești și la clipe de relaxare în lumea cărților Preșcolarii au răsfoit cărți cu prinți și prințese, super eroi și personaje din desenele animate preferate, au fost impresionaţi de numărul mare de cărţi aşezate cuminţi pe rafturi, având voie să  răsfoiască cărţile care i-au atras, să privească imaginile şi au ascultat scurte povestioare sau curiozităţi. Au fost impresionaţi de dimensiunile uriaşe ale unor albume de artă, enciclopedii ilustrate etc. Au cerut şi li s-au pus la dispoziţie câteva, pe care le-au răsfoit cu sfială şi grijă. Au fost foarte atrasi de tot ceea ce au găsit în bibliotecă, fiind impresionati de modul cum este compartimentat spațiul: secția pentru copii și secția pentru adulți. În spațiul destinat copiilor se află sala cu colecțiile de cărți aranjate după diferite criterii, sala de lectură, După ce au primit toate explicațiile necesare de la doamna bibliotecară, vizita a continuat cu interpretări de cântece și recitări de poezii despre carte, urmate de vizionarea unei casete alese de ei. Copiii au promis că vor reveni  oricând cu plăcere la bibliotecă și că vor deveni cititori ai filialei bibliotecii judetene din cartierul în care locuiesc.

Preşcolarii au amenajat şi o expoziţie cu lucrări plastice intitulată ,,Primăvara în culoare”

,,Desigur, oricine ar putea să se întrebe de ce ar fi nevoie de o ştire despre o vizită la bibliotecă? Copilul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care trebuie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbește, îi dă sfaturi bune și care nu-l trădează niciodată.Cărțile pot apropia copii și pot fi parte dintr-o experiență pozitivă în comun,Pentru unii preșcolari acest lucru poate fi oportunitatea lor principală de a socialize și pentru a învăța cum să se comporte în jurul altor copii sau cum să stea liniștiți pentru o activitate de grup.” spune prof. Nela Miron –coordonator de structură.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page