Important

LOCAL | Liceul Dr. Mihai Ciucă din Săveni pe LOCUL I pe țară la Consiliere și Orientare

Rezultatele competiției naționale “O activitate de succes  în “Săptămâna Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” au devenit publice. Ele situează Liceul Teoretic Dr. Mihai Ciucă din Săveni pe LOCUL I pe țară la secțiunea Consiliere și orientare în cadrul căreia au fost promovate și s-au confruntat 21 de județe.

Activitatea desfășurată de Liceul Teoretic Dr. Mihai Ciucă Săveni în perioada 6 – 10 aprilie 2015 a fost preferată și apreciată de elevi și de juriu, și astfel proiectul intitulat Job Shadow Day se regăsește pe lista câștigătorilor, fiind singurul din județul Botoșani care obține această performanță.

A fost o reală bucurie pentru noi să constatăm faptul că elevii, pășind în spațiul viitoarei lor profesii, cu respirația aproape tăiată și cu ochii mari s-au văzut dintr-o dată într-un alt plan, cu responsabilități și obligații, cu bani și carieră, cu griji și familii și au parcurs instantaneu drumul spre sine, de unde noi dorim să le admirăm înălțarea.

Le mulțumim celor care ne-au apreciat și celor care s-au implicat și au susținut această activitate. Proiectul a fost coordonat de profesorul Decebal Copileț în colaborare cu profesorul Cristian Cîrligeanu și în parteneriat cu Junior Achievement® România.

Comunicat de presă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page