EvenimentImportant

LOCAL | Lecții gratuite de acordare a primului ajutor, de Ziua Europeană a Resuscitării

De Ziua Europeană a Resuscitării, care se sărbătorește în fiecare an pe 16 octombrie, botoșănenii sunt invitați să învețe cele mai importante tehnici de salvare a vieții.

 Cursurile de prim ajutor vor fi predate de către medicii și asistenții U.P.U. – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, împreună cu paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

          Lecțiile se vor desfășura începând cu ora 10.00, în municipiul Botoșani – Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa” și începând cu ora 12.00 în municipiul Dorohoi – Sala Polivalentă (lângă Liceul „Regina Maria”), în orașul Săveni – Sala Polivalentă, precum în sala de sport a Grupului Școlar „Șrefan Luchian” din orașul Ștefănești.

          Acest demers are ca scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator.

Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page