ImportantLocal

LOCAL | Laptele și cornul vor ajunge în această săptămână în școli

54.000 de preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, precum și școlari din învățământul primar și gimnazial vor primi din această săptămână lapte şi corn.

Luni Consiliul Judeţean a finalizat licitația pentru Programul guvernamental “Lapte și corn”, în urma căreia s-a stabilit că produsele de panificaţie vor fi livrate de Casa Pâinii, Spicul II SRL Dorohoi şi Lival Import Export, iar cele lactate de Five Continents şi Spicul II Dorohoi.

Valoarea totală a contractelor încheiate până la sfârșitul anului școlar este de 2,78 milioane lei pentru produsele de panificație și de 5,65 milioane lei pentru cele lactate.

Luna viitoare vor începe procedurile de licitaţie pentru mere, astfel încât, de la 1 noiembrie, elevii să primească şi fructe la şcoală.

Începând cu anul școlar 2015 – 2016, elevii din clasele I – VIII (public şi privat) vor primi ca gustare, la școală, mere. Valoarea totală a programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli depășește 65 de milioane de lei lei, iar numărul elevilor din învăţământul public şi privat inclus în acest program depăşeşte 1,7 milioane, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page