ImportantLocal

LOCAL | Jandarmii vor asigura ordinea și liniștea publică la meciul dintre F.C. Botoşani și F.C. Hermannstadt

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la meciul de fotbal dintre echipele F.C.Botoşani și F.C.Hermannstadt, care se va disputa pe Stadionul municipal Botoșani în această seară, începând cu ora 21.00.

Jandarmii botoșăneni au ca misiune monitorizarea și supravegherea traseelor de deplasare a echipelor, acționând și pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale pe străzile adiacente stadionului în timpul desfășurării partidei.

Monitorul de securitate, ofițerul de informare și ofițerul de legătură în punctul de comandă fac parte tot din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, îndeplinind atribuțiile prevăzute de Legea nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la manifestările și competițiile sportive.

Circulația rutieră va fi dirijată de polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Rutieră, care vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului în zona stadionului.

Ordinea publică în zona apropiată locului de desfășurare a meciului va fi asigurată de jandarmii băcăuani, care vor supraveghea intrarea spectatorilor pe stadion și vor efectua controlul corporal pentru a nu permite intrarea cu obiecte contondente.

Recomandăm spectatorilor să se prezinte din timp la stadion, încă de la deschiderea porților de acces, pentru a fi evitată aglomerația la intrările în arena sportivă și pentru ca participanții să aibă timpul necesar pentru a ocupa locurile pe scaune înainte de începerea partidei.

Pentru a nu îngreuna traficul rutier în zonă recomandăm ca autoturismele să nu fie parcate în imediata apropiere a stadionului, iar oprirea acestora, chiar și pentru perioade scurte de timp, să nu aibă loc în zona porților de acces.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page